Un băiat de 9 ani și-a înjunghiat sora mai mică, în timp ce striga „mori, mori!”

crimă
Getty

Un băiat în vârstă de 9 ani din Florida, Statele Unite, este acuzat de tentativă de omor după ce și-a înjunghiat sora de numai 5 ani, în timp ce striga „mori, mori!”.

Băiatul susține că ideea să-și omoare sora i-a venit în minte cu câteva zile înainte de incient și că nu a putut să se mai gândească la altceva. Un judecător a dispus o evaluare psihiatrică imediată.

Băiatul a profitat de faptul că a rămas singur cu sora sa și a comis fapta oribilă. Acesta ar fi luat un cuțit cu care a înjunghat-o pe fetiță în repetate rânduri în timp ce îi striga „mori, mori!”.

Băiatul a fost oprit de mamă, care a alertat imediat autorităție, îngrozită de eveniment.

Ulterior, poliția l-a găsit pe băiat ascuns într-un șopron, acesta fugise de la locul faptei imediat ce mama a apărut.

Citește și
politia
O femeie din Brăila, găsită moartă în casă. Principalul suspect, un vecin cu afecțiuni pshice
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Băiețelul susține că a recurs la gestul oribil pentru ca voia să iasă afară și nu putea, întrucât trebuia să aibă grijă de sora mai mică.

Fata de cinci ani a fost transportată la Spitalul Shands din Gainesville, în stare critică.

Pentru moment, băiatul rămâne sub arest la Centrul de detenție pentru minori Marion, iar judecătorul a ordonat să fie supus unei evaluări psihiatrice imediate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tânăr de 33 de ani, ucis cu sânge rece de un vecin:
Tânăr de 33 de ani, ucis cu sânge rece de un vecin: "Poliţia nu a făcut nimic"

O crimă sângeroasă s-a petrecut în doar câteva minute, într-un local din judeţul Neamţ.

O femeie din Brăila, găsită moartă în casă. Principalul suspect, un vecin cu afecțiuni pshice
O femeie din Brăila, găsită moartă în casă. Principalul suspect, un vecin cu afecțiuni pshice

Sfârșit tragic pentru o femeie de 72 de ani din Brăila. Polițiștii au găsit-o fără suflare, marți dimineață, în casa ei de la periferia orașului.

Crimă teribilă în Londra. Un adolescent a fost înjunghiat fără motiv într-o stație de tren
Crimă teribilă în Londra. Un adolescent a fost înjunghiat fără motiv într-o stație de tren

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost înjunghiat într-o stație de tren din Londra, Anglia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.