Scene dureroase în Cluj. Tânărul ucis pe trecerea de pietoni a fost înmormântat

×
Codul embed a fost copiat

Lacrimi şi durere în familia unui tânăr de 33 de ani din Cluj, om de afaceri şi tatăl unui bebeluş, care a fost izbit mortal cu maşina pe o trecere de pietoni.

Vineri a fost condus pe ultimul drum de sute de prieteni, care au încercat să o încurajeze pe soţia îndoliată. Între timp, anchetatorii analizează scena surprinsă de camerele de supraveghere, în care se vede clar cum şoferul încalcă flagrant regulile de circulaţie. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă.

În imaginile suprinse de o cameră de supraveghere, marţi la prânz, se vede cum tânărul, însoţit de un prieten, traversează strada pe trecerea de pietoni.

O maşină iese din curtea unei companii, taie linia continuă, virează brusc la stânga şi îl loveşte în mijlocul străzii pe tânărul care ajunge sub maşină. În ciuda eforturilor medicilor, care au încercat resuscitarea zeci de minute, victima a decedat.

Verișor: ”E o tragedie imensă, a fost un băiat extraordinar, un băiat de nota zece, cu un suflet mare, inteligent, citit, cu două facultăţi. Era căsătorit, avea şi un copilaş.

Citește și
accident galatii
Accidentul produs de un șofer din Galați care nu s-a asigurat în trafic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Căsătorit de numai 2 ani şi tatăl unui copilaş de 9 luni, tânărul se implicase în multe acţiuni sociale şi era foarte preţuit de întreaga comunitate. Vineri a fost înmormântat acasă, în Sighetul Marmaţiei.

Verișoară: ”A fost un băiat foarte bun. E o tragedie uriaşă pentru noi, nu ne vine să credem că a murit.

Şoferul care l-a lovit mortal, un om de afaceri din Cluj, este cercetat pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei fraţi minori şi mama lor, răniți în urma unui accident, în stațiunea 2 Mai
Trei fraţi minori şi mama lor, răniți în urma unui accident, în stațiunea 2 Mai

Trei fraţi minori şi mama lor au fost răniţi şi transportaţi la spital după ce, vineri după-amiază, autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe DN 39, în Constanța.

Accidentul produs de un șofer din Galați care nu s-a asigurat în trafic
Accidentul produs de un șofer din Galați care nu s-a asigurat în trafic

Accident spectaculos joi seară pe faleza Dunării din Galaţi. Un şofer neatent a încercat să treacă de pe prima, pe a doua bandă de mers fără să se asigure şi a fost lovit în plin de o maşină care venea cu viteză din spatele lui.

Dezastru în mașina unui britanic. Cum a dus dezordinea la un accident
Dezastru în mașina unui britanic. Cum a dus dezordinea la un accident

Un șofer din Marea Britanie s-a ales cu mașina avariată pentru că nu a putut să tragă frâna de mână din cauza gunoaielor din interiorul autoturismului.

Autobuz cu 80 de muncitori izbit în plin de un TIR, la Arad. Sunt mai mulți răniți
Autobuz cu 80 de muncitori izbit în plin de un TIR, la Arad. Sunt mai mulți răniți

Impact violent joi noapte în zona industrială a Aradului între un autobuz și un TIR.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.