O învățătoare și-a abuzat băiețelul de doar 1 an și a filmat totul

Învațătoare, acuzată de pornografie în Statele Unite
Seminole County Jail

O învățătoare din Michigan, Statele Unite, este acuzată că s-a filmat în timp ce își abuza sexual fiul de doar un an și a trimis filmulețele iubitului ei.

Audra Mabel, de 34 de ani, este acuzată de pornografie infantilă, după ce i-ar fi trimis iubitul ei, Justin Ritchie, un bărbat însurat, 11 materiale pornografice, în perioada în care era educatoare la o grădiniță din Michigan.

Poliția a găsit filmulețele pe computerul bărbatului, după ce acesta a fost acuzat, la rândul său, că și-ar fi agresat fiica, se arată în documentele depuse în justiție, informează mirror.co.uk.

Potrivit documentelor, într-una dintre înregistrări, Mabel se expune în fața unei camera, după care îndreaptă camera spre ceea ce pare să fie o clasă plină de elevi, scrie Detroit Free Press.

Justin Ritchie se află, în prezent, în închisoare, urmând să fie judecat pentru acuzația că a abuzat sexual un minor.

Citește și
accident Sibiu
Accident grav în Sibiu. Victima a fost târâtă câţiva metri de un TIR, detaliile sunt şocante
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Accident grav în Sibiu. Victima a fost târâtă câţiva metri de un TIR, detaliile sunt şocante
Accident grav în Sibiu. Victima a fost târâtă câţiva metri de un TIR, detaliile sunt şocante

Un pieton a decedat după ce a fost lovit de un TIR pe DN7, în localitatea Boiţa, care l-a târât apoi 400 de metri, după care victima a fost lovită de un autoturism, potrivit IPJ Sibiu.

Ciclonul Idai face ravagii: Sunt 90 de morți și 75 de dispăruți în Indonezia. GALERIE FOTO
Ciclonul Idai face ravagii: Sunt 90 de morți și 75 de dispăruți în Indonezia. GALERIE FOTO

Peste 90 de oameni și-au pierdut viața, iar 75 sunt dați dispăruți după trecerea ciclonului Idai în Indonezia. Alte 160 de persoane sunt rănite.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.