O femeie din Indonezia a fost devorată de un crocodil "îmblânzit"

crocodil

O femeie din Indonezia a fost atacată şi devorată de un crocodil "îmblânzit", crescut la o fermă de perle din arhipelagul indonezian Sulawesi, au anunţat miercuri autorităţile din această ţară, citate de AFP.

Deasy Tuwo, responsabilă în cadrul unui laborator pentru perle de cultură din Minahasa, în provincia Sulawesi-Nord, a fost ucisă joia trecută de reptila de 4,4 metri lungime, relatează Agerpres

Corpul mutilat, parţial devorat de crocodil, a fost găsit dimineaţa următoare de colegii femeii, a precizat pentru AFP un responsabil din cadrul agenţiei pentru protecţia mediului, Hendrik Rundengan.

''Potrivit primelor date, ea a căzut în incinta în care se afla crocodilul'', a adăugat el subliniind că poliţia continuă ancheta.

Crocodilul, numit ''Merry'' (''Fericit''), a fost sedat luni pentru a fi scos din incintă. Operaţiunea a durat trei ore şi a necesitat mobilizarea a zeci de persoane printre care s-au numărat responsabili din cadrul agenţiei de mediu, militari şi poliţişti, a explicat Rundengan.

Citește și
Alunecari de teren Indonezia
Alunecare de teren în Indonezia. Sunt 2 morți și 41 de dispăruți
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reptila, care era deţinută fără autorizaţie, va fi transferată într-o zonă naturală protejată.

Arhipelagul indonezian este bogat în numeroase animale exotice, inclusiv mai multe specii de crocodili care atacă oamenii în mod regulat.

În aprilie 2016, un turist rus a fost ucis de un crocodil în Insulele Raja Ampat, o zonă frecventată de amatorii de scufundări.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alunecări de teren în Indonezia. Autoritățile anunță 15 morți
Alunecări de teren în Indonezia. Autoritățile anunță 15 morți

Cel puțin 15 persoane au murit, în Indonezia, în urma alunecărilor de teren din provincia Java de Vest. Marți, căutările au fost întrerupte din cauza ploilor torențiale.

Alunecare de teren în Indonezia. Sunt 2 morți și 41 de dispăruți
Alunecare de teren în Indonezia. Sunt 2 morți și 41 de dispăruți

Cel puțin două persoane au murit și 41 sunt date dispărute, într-un sat din provincia indoneziană Java de Vest, ca urmare a unei alunecări de teren.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.