Mărturia șocantă a femeii legate în timp ce fiica îi era violată și soțul ucis: „Avea cuţit de șaorma”. Suspectul, reținut

×
Codul embed a fost copiat

Individul periculos care a ucis un om și i-a violat fiica a fost prins, vineri după amiază. Polițiștii l-au dus la fața locului, pentru reconstituire.

Individul bănuit că a comis oribilele fapte a fost identificat și reținut de polițiști vineri seara, iar apoi dus în casa în care a comis ororile, pentru reconstituire. Acesta înseamnă că individul le va arăta oamenilor legii succesiunea comiterii faptelor.

Potrivit unor surse judiciare, individul a recunoscut crima și a spus că a intrat în locuință cu intenția de jaf, dar nu a recunoscut și violul.

Bărbatul a atacat în această dimineaţă o familie din localitatea Corbu. Mascat şi purtând mănuşi, a intrat în casa în care se aflau doi soţi, fiicele lor, de 14 şi 20 de ani, şi mezinul, un băiat de 11 ani.

Tatăl copiilor a fost înjunghiat mortal, soţia a fost legată şi închisă într-o toaletă, iar tânăra de 20 de ani a fost violată. După ce şi-a revenit din şoc, soţia bărbatului ucis a făcut primele declaraţii. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

Citește și
Lucian Bode
Bode, despre crima de la Corbu: Este vorba de un dement. Cred că va fi prins în câteva ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeia este prima care le-a spus poliţiştilor cum s-a întâmplat totul. Mărturiile ei sunt cutremurătoare. După aceste declaraţii, se conturează tot mai mult ipoteza unei răzbunări.

Femeia bărbatului ucis: „A venit pe el ca să se răzbune, ca el a umblat cu nevasta lui. Şi am stat cuminţi, că nu puteam, avea cuţit din ăla de shaworma, sabie din aia. Și mi-a violat fata mai mare în living. Mi-a cerut bani şi i-am spus că nu am decât 3 milioane, că am venit de la muncă, ca n-am luat salariu. Fata i-a dat 3 milioane, şi după aia a violat-o. A venit m-a ameninţat, a venit în baie şi a zis, dacă ţipi sau ceva, mă întorc şi te omor. Era pornit pe bărbatul meu, pe soţul meu."

Vineri, criminaliştii au refăcut filmul acestei poveşti înfiorătoare. Cu puţin înainte de ora 4 dimineaţa, agresorul a intrat în casa din comuna Corbu în care dormea familia.
Fata de 14 ani a ţipat când a văzut bărbatul mascat în dormitor, iar tatăl i-a auzit strigătul şi a venit să vadă ce se întâmplă.

Fratele bărbatului omorât: „A dat cu cuțitul în fratele meu şi a violat fata cea mare, erau foarte speriaţi. Din ce am înţeles de la cumnata mea, ar fi întrebat criminalul care-i minoră dintre fete, şi a luat o pe cea mare că, a zis că de aia mică nu se atinge"

Bărbat: „Am auzit că a fost legată soţia victimei, fata cea mare a fost violată. Pe femeie a legat-o în baie, în timpul în care el viola fata cea mare."

După ce a comis faptele cumplite, ucigaşul a fugit din casă şi s-a făcut nevăzut. Copila de 14 ani a sunat la poliţie.

Vecinii nu au auzit nimic

 

Criminaliștii au fost toată dimineața la faţa locului au făcut cercetări şi încearcă să adune cât mai multe probe în vederea identificării criminalului. Se pare că în apropiere de casa victimei au fost găsite mai multe pete de sânge.

Anchetatorii au stat de vorbă şi cu vecinii familiei atacate.

„Nu s-a auzit nimic, niciun zgomot, nimic! De obicei, dacă se ceartă, se aude toată strada, dar acum nu s-a auzit nimic Eu la 3 şi eram .. aşa şi la 4 fără 10 a venit salvarea cu sirene şi nu înţelegeam ce se întâmplă, în 20 min.. dar nu s a auzit nimic. N-am auzit nici o ţipătură, nimic."

De mare folos au fost imaginile surprinse de mai multe camere de supraveghere amplasate pe stradă şi pe câteva clădiri private.

Lucian Bode - ministrul de Interne: „Avem un cerc de suspecţi şi eu cred că este vorba despre ore, nu zile, ore în care suspectul va fi reţinut. Vom vedea care este mobilul acestei crime, răzbunare, altele... nu nu pot să mă pronunţ acum"

Gabriela Groza, psiholog judiciar: „Se poate întâmpla mult din ceea ce fac şi spontan, adică să meargă cu gândul de a tâlhari, să ajungă să violeze sau chiar să omoare, să ajungă să ia şi nişte bani de la locul faptei." 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum s-au petrecut scenele de groază din casa familiei din Corbu. Tatăl ucis, fiica violată, mama rănită
Cum s-au petrecut scenele de groază din casa familiei din Corbu. Tatăl ucis, fiica violată, mama rănită

Un criminal periculos este căutat în tot judeţul Constanța. Este vorba despre un bărbat care, vineri dimineaţă, a distrus o familie din localitatea Corbu.

Bode, despre crima de la Corbu: Este vorba de un dement. Cred că va fi prins în câteva ore
Bode, despre crima de la Corbu: Este vorba de un dement. Cred că va fi prins în câteva ore

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, despre crima de la Corbu din judeţul Cosntanţa, că anchetatorii au un cerc de suspecţi şi consideră că este vorba de ore până când suspectul va fi reţinut, scrie News.ro. 

Un bărbat din Constanța a fost ucis, iar fiica sa violată de un bărbat care le-a intrat în casă
Un bărbat din Constanța a fost ucis, iar fiica sa violată de un bărbat care le-a intrat în casă

Polițiștii din Constanța încearcă să dea de urma unui individ care vineri dimineață a intrat în casa unei familii din localitatea Corbu şi, cu sânge rece, şi-a pus în aplicare un plan diabolic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.