Incident șocant în Galați. Un părinte a spart ușa unei grădinițe, iar educatoarele au sunat de urgență la 112

×
Codul embed a fost copiat

Scandal la o gradiniță din Galați, unde tatăl unui copil, venit mai devreme să-și ia băiețelul și supărat că a găsit ușa închisă, a distrus sistemul de închidere, apoi a forțat intrarea în instituția de învățământ.

Educatoarele au încercat să-l oprească, dar părintele le-a agresat verbal. În cele din urmă a fost chemată poliția.

Un alt părinte aflat și el la grădiniță a reușit să filmeze momentul în care bărbatul se afla deja în instituția de învățâmânt, în care intrase cu forța. Se observă că educatoarele încearcă să-l oprească, dar individul de 37 de ani nu se lasă până când nu iese cu cel mic din grădiniță.

Alina Coropceanu, director grădiniță:Domnul a venit puțin mai devreme de programul de prânz să-și ia copilul și pentru că ușa stă închisă pentru siguranța copiilor, domnul s-a supărat, a tras de ușă cu putere, a intrat și a luat copilul”.

Un alt părinte, care se afla în zonă, a încercat să-l calmeze pe bărbatul recalcitrant, dar fără niciun succes. Educatoarele au solicitat imediat ajutor la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns în câteva minute.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Așa s-a aflat că bărbatul este în proces de divorț cu mama copilului, dar avea dreptul să-l ia de la grădiniță. Însă, nervos, a folosit forța fără un motiv anume.

Elena Dobrin, inspector ISJ Galați: „E un incident nedorit și regretabil în ce privește procesul instructiv-educativ însă din păcate se-ntâmplă și asta nu avem cum să gestionăm în totalitate”.

Polițiștii i-au deschis bărbatului de 37 de ani un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice iar procurorii care se ocupă de caz au dispus ca măsură preventivă controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Contactat de reporterii Pro TV, cel implicat în acest incident nu a dorit să ofere un punct de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul
Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul

Bărbatul din Sălaj care anul trecut și-a violat fiica vitregă, o copilă de numai 11 ani, diagnosticată cu autism, a fost acum condamnat definitiv la 8 ani și 2 luni de închisoare.

Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp
Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp

Caz cutremurător, la Galați: o tânără de 17 ani este cercetată pentru ucidere din culpă după ce a născut prematur, în urma unei sarcini ținute ascunse. Fata, care este elevă, a adus pruncul pe lume fără să înțeleagă ce se întâmplă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă