”Drumul Morții”, altă tragedie. Accident cu un autocar și un autoturism în care se aflau 18 oameni, două persoane au murit

accident E85
ISU Ialomita/obiectiv.net

Încă un accident foarte grav s-a produs pe Drumul European 85, DN2, supranumit ”Drumul Morții”, din cauza numărului mare de oameni care mor pe acest tronson.  

Doi oameni au murit după ce un autoturism s-a izbit de un autocar, în total, 18 persoane fiind implicate în accident.

Tragedia s-a produs marți, pe raza localității Movilița din județul Ialomița.

Echipajele de descarcerare şi prim ajutor ajunse la locul solicitării au constatat că în cele două autovehicule se aflau 18 persoane. În urma impactului puternic, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o altă victimă a primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar ulterior a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.” - a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, potrivit Agerpres.

Citește și
accident
Încă un accident grav pe ”Drumul morții”. O femeie a murit, iar 4 persoane au ajuns la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma impactului, două persoane din autoturism, respectiv şoferul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, şi o femeie de 57 de ani, din comuna Bărbuleşti, au decedat, potrivit News.ro.

Drumul Morții face multe victime

 

Pe aceeași porțiune de drum și-au pierdut viața în urmă cu 16 ani și regretata artistă Laura Stoica și logodnicul ei, din cauza unui șofer intrat pe contrasens.

De zeci de ani, oamenii le cer autorităților o autostradă în locul acestei șosele numită ”drumul morții”, din cauza numărului mare de accidente.

Proiectat cu erori, singurul drum care leagă sudul țării de Moldova are doar o bandă pe sens și margini mai largi, pe care unii șoferi le numesc jumătăți de bandă. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident grav pe „Drumul Morții”. A intervenit elicopterul SMURD
Accident grav pe „Drumul Morții”. A intervenit elicopterul SMURD

Un accident soldat cu două victime s-a produs, duminică, pe E 85, la Coşereni, una dintre persoanele rănite fiind preluată de elicopterul SMURD.

Încă un accident grav pe ”Drumul morții”. O femeie a murit, iar 4 persoane au ajuns la spital
Încă un accident grav pe ”Drumul morții”. O femeie a murit, iar 4 persoane au ajuns la spital

Încă un accident mortal a avut loc pe drumul european E 85, numit și ”drumul morții”.  

Impact mortal pe „drumul morții” E85, între un autoturism și un TIR. Doi bărbați nu au avut nicio șansă
Impact mortal pe „drumul morții” E85, între un autoturism și un TIR. Doi bărbați nu au avut nicio șansă

Doi oameni și-au pierdut marți viața, iar altul a ajuns la spital, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un TIR, în județul Buzău. Din primele informații, șoferul autoturismului, în vârstă de 69 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat p

Accident neobișnuit pe „drumul morții”. Ce a căzut pe două mașini aflate în trafic. Trei persoane au fost rănite
Accident neobișnuit pe „drumul morții”. Ce a căzut pe două mașini aflate în trafic. Trei persoane au fost rănite

Un accident grav și mai puțin obișnuit a avut loc, vineri, pe E85, supranumit și „drumul morții”. Trei persoane au fost rănite după ce un buldozer a căzut de pe o platformă peste două autoturisme aflate în trafic.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe E85 în care au murit trei surori. Plecaseră să își viziteze rudele
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe E85 în care au murit trei surori. Plecaseră să își viziteze rudele

Drumul european 85, care de-a lungul vremii, a fost supranumit „drumul morții”, a făcut iarăși victime. Trei surori și-au pierdut viața, într-un accident produs în apropiere de Buzău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.