Două femei și o adolescentă, strivite de o remorcă plină cu cartofi. O victimă a murit

Două femei și o adolescentă, strivite de o remorcă plină cu cartofi
Pro TV

O femeie de 42 de ani a murit, iar două persoane, între care o fată de 14 ani, au fost rănite, după ce o remorcă plină cu cartofi s-a răsturnat peste ele.

Accidentul s-a produs pe un câmp, în zona localităţii Mândra, în judeţul Sibiu, în timp ce un tractor tracta trei remorci pline cu cartofi.

”Din primele cercetări, un tractor tracta trei remorci încărcate cu cartofi, iar în una din ele se aflau trei persoane. Pe fondul unor defecţiuni, o remorcă s-a răsturnat. O persoana a decedat şi alte două sunt rănite”, a transmis IPJ Sibiu.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, dar şi ale Serviciului de Ambulanţă, informează News.ro.

De la faţa locului a fost preluată o femeie de 21 de ani, în stare critică, cu pneumotorax, dar şi o minoră de 14 ani, cu traumatism al unui membru inferior.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Bărbatul care conducea tractorul a suferit un traumatism al unui membru superior, dar nu a fost necesară transportarea sa la spital.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fetiță de 5 ani, salvată de sub un tren. Plângea după tatăl care tocmai își luase viața
Fetiță de 5 ani, salvată de sub un tren. Plângea după tatăl care tocmai își luase viața

Un bărbat din New York s-a sinucis, luni, aruncându-se în fața unui tren. O avea în brațe pe fetița sa, dar copila a supraviețuit, iar câteva persoane aflate pe peron au sărit să o ridice de pe șine. Operațiunea de salvare a fost filmată de un martor.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.