Criminalul copilei omorâte pe o bancă în parc, condamnat la 19 ani de închisoare. Cine e

copila

Ayman Aziz, în vârstă de 17 ani, a fost condamnat la 19 ani de închisoare după ce s-a descoperit că el era criminalul copilei de 14 ani, care a fost găsită moartă şi violată pe o bancă în parc.

Tânărul din Marea Britanie a cunoscut-o pe Victoria online. După mai multe discuţii, cei doi şi-au dat întâlnire într-un parc. Fiind seară şi o zonă retrasă, tânărul a supus-o pe fată la un chin greu de descris.

Atacul a durat două ore, iar când a văzut că fata nu mai respiră, a abandonat-o pe bancă şi a fugit.

Băiatul a fost identificat şi trimis în instanţă. Judecătorul l-a condamnat la 19 ani de închisoare şi a decis că, deşi era minor, să îi facă public numele.

"Era un băiat agresiv. Cred că toţi vecinii pot să spună asta. Mereu era pus pe scandal, iar părinţii nu reuşeau să îl ţină sub control", a precizat un vecin al familiei.

Citește și
Michael d'biagio
Motivul pentru care un bărbat l-a omorât cu cruzime pe iubitul fiicei sale
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mama victimei a declarat în instanţă ca fiica ei l-a cunoscut pe Facebook şi că el a fost cel care a început să îi scrie pe chat-ul de Facebook. Fata a fost bătută cu sălbăticie până a murit.

Trupul ei a fost găsit de un tânăr care ieşise să îşi plimbe câinele a doua zi dimineaţă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rapper de 19 ani condamnat la 55 de ani de închisoare. Ce a făcut
Rapper de 19 ani condamnat la 55 de ani de închisoare. Ce a făcut

Rapperul american Taymor McIntyre, cunoscut ca Tay-K, a fost condamnat la 55 de ani de închisoare pentru crimă, iar single-ul certificat cu platină pe care l-a lansat când era fugar a fost considerat probă în dosar.

Motivul pentru care un bărbat l-a omorât cu cruzime pe iubitul fiicei sale
Motivul pentru care un bărbat l-a omorât cu cruzime pe iubitul fiicei sale

Michael D’Biagio, un american de 41 de ani, a omorât un tânăr de 17 ani, după ce a aflat că acesta i-ar fi convins fiica să înceapă să consume droguri

Bebeluș mort după ce mama l-a scăpat din brațe în timp ce se bătea pe stradă. VIDEO
Bebeluș mort după ce mama l-a scăpat din brațe în timp ce se bătea pe stradă. VIDEO

Karen Lashun Harrison, o mamă de 26 de ani din Georgia, SUA, este acuzată de crimă, după ce și-a scăpat bebelușul de trei luni pe jos, în urma unei bătăi cu o femeie în fața unui magazin.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.