Crimă șocantă în Brăila. O tânără însărcinată, ucisă de cumnatul său, cu două lovituri de cuțit

×
Codul embed a fost copiat

O tânăra din Brăila, însărcinată în luna a nouă, a fost înjunghiată mortal, iar suspect de crimă este un cumnat al ei, cu care femeia se certă des în ultima vreme, după cum spun apropiații familiei.

Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă, dar a fost salvat de medici și este în spital.

Potrivit procurorilor care au refăcut filmul evenimentelor, crima ar fi fost săvârșită dimineața, în jurul orei 04.00.

Tânăra de 27 de ani și-ar surprins cumnatul în timp ce încerca să dea foc locuinței în care trăia toată familia.

Femeia a apucat să sune la 112, dar flăcările au început să cuprindă clădirea.

Citește și
crima
O crimă de acum 15 ani din Neamț a ieșit la iveală abia acum. Scheletul unei fetițe ucise de tatăl ei, descoperit în grădină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acel moment, individul de 30 de ani ar fi atacat-o mortal pe gravidă.

„Cumnatul a omorât-o pe cumnata. Nu prea se înțelegeau așa bine. Pe mine m-a sunat un frate de-al meu că a omorât-o pe Georgiana și a dat și foc la casă. Soțul este plecat prin Germania. S-a dus tot așa ca să își cumpere o casă, să plece, să nu se mai certe cu asta aici”, a mărturisit unchiul bărbatului acuzat de crimă.

În timp ce femeia zăcea moartă în casă, suspectul a încercat să se sinucidă cu aceeași armă, spun anchetatorii.

A fost salvat de echipajul medical sosit la fața locului, după apelul făcut la 112 de gravidă. Cunoscuții familiei susțin că între femeie și cumnatul ei ar mai fi fost conflicte, mai ales după ce soțul tinerei a plecat la muncă în Germania.

„Era foarte bună fata, era o fată muncitoare. Urma să nască. Era o fată cuminte, ok”, a spus o vecină.

Vecin: Nu s-a auzit nimic, nu țipete, nu gălăgie, nu scandal nu nimic.

Reporter: Dar el ce fel de om este?

Vecin: A fot internat pe la psihiatrie, a primit tratament pentru agitație.

Dragoș Voicu, medic Spitalul Brăila: „Pacientul prezenta o plagă la brațul drept. La nivelul gâtului nu erau atinse, din fericire, vasele mari. Este în continuare stabil conștient cooperant. Dacă nu ar fi fost această plagă penetrantă la nivelul toracelui aș fi zis că evoluția lui va fi sigur bună spre vindecare. Ne pândește pericolul unei infecții care poate duce la deces”.

Ancheta a fost preluată de procurorii din Brăila, iar suspectul a fost operat în spital și medicii nu sunt foarte încrezători că va scăpa cu viață.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O crimă petrecută acum 15 ani în Neamț a ieșit la iveală. Cadavrul unei fete, găsit îngropat în curtea casei tatălui ei
O crimă petrecută acum 15 ani în Neamț a ieșit la iveală. Cadavrul unei fete, găsit îngropat în curtea casei tatălui ei

O crimă teribilă, petrecută în anul 2006, a ieșit abia acum la iveală, în județul Neamț. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, principalul suspect, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat că și-a ucis fosta soție și fetița.

O crimă de acum 15 ani din Neamț a ieșit la iveală abia acum. Scheletul unei fetițe ucise de tatăl ei, descoperit în grădină
O crimă de acum 15 ani din Neamț a ieșit la iveală abia acum. Scheletul unei fetițe ucise de tatăl ei, descoperit în grădină

O crimă teribilă de acum 15 ani a ieșit acum la iveală, în județul Neamț. Un bărbat a fost reținut pentru că și-ar fi ucis propria fiică, în 2006, pe când copila avea doar 5 ani.

Crimă pasională. O femeie a împușcat mortal un bărbat după ce acesta a refuzat să o sărute
Crimă pasională. O femeie a împușcat mortal un bărbat după ce acesta a refuzat să o sărute

O femeie este acuzată că a împușcat mortal un bărbat după ce acesta a refuzat să o sărute, după ce consumaseră alcool.

Crimă între șoferii români, în Spania. Un tânăr din Argeș a înjunghiat doi conaționali într-o benzinărie
Crimă între șoferii români, în Spania. Un tânăr din Argeș a înjunghiat doi conaționali într-o benzinărie

O crimă între români a îngrozit Catalonia la finalul săptămânii trecute. Un șofer de TIR a fost ucis de un alt șofer, care a mai rănit și un alt bărbat, în parcarea unei benzinării din La Junquera, la granița cu Franța, potrivit presei catalane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.