Copil găsit abia respirând lângă trupul neînsuflețit al tatălui. Unde fugeau

copil, mexic
CNN

Un băiat de 10 ani a fost descoperit de autorități, cu o rană adâncă în zona gâtului, lângă trupul neînsuflețit al tatălui său, în Mexic. Cei doi au fost atacați în timp ce traversau Mexicul pentru a ajunge în Statele Unite.

Cei doi părăsiseră Guatemala pe 28 mai și erau însoțiți de un unchi și fiul său. Cei patru au anagajat o persoană care să-i ajute să ajungă în SUA, însă acesta i-a abandonat în Mexic, unde au fost răpiți de membrii unui cartel de droguri, Los Zetas.

Ulterior, răpitorii au contactat rudele victimelor din SUA, cerându-le 12.000 de dolari răscumpărare, însă familia a reușit să strângă doar 8.000 de dolari, însă agresorii nu i-au mai contactat, scrie CNN.

Câteva zile mai târziu, copilul a fost descoperit în viață, dar cu răni grave la nivelul gâtului, alături de trupul neînsuflețit al tatălui său. Oamenii legii au declarat că ceilalți doi, unchiul victimei și fiul său, au reușit să evadeze, iar acum sunt în grija autorităților mexicane.

Migranții care traversează Mexicul în căutarea unei vieți mai bune în SUA ajung, de regulă, victimele criminalilor și a agresorilor sexuali.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.