Ce făcea mama copilului de 2 ani care a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din Ploiești, în momentul tragediei

×
Codul embed a fost copiat

O clipă de neatenție a dus la o tragedie în Ploiești. Un copil de doi ani și-a pierdut viața, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din cartierul Nord al orașului. Paramedicii au încercat să îl salveze, dar în zadar.

Atenție urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Băiețelul se afla la bunici, alături de tatăl lui. Surse din anchetă spun că băiatul era în bucătarie, s-a urcat pe un scaun din dreptul geamului larg deschis, și s-ar fi aplecat peste pervaz. A alunecat și a căzut în gol. Tatăl l-ar fi văzut în ultimul moment, dar nu a reușit să îl prindă.

Florin Nicoară, vecin: „Un accident, altceva nu putem să zicem. Păcat, îmi pare rău, că eram vecini aici.”

Reporter: Îl știați pe copil?

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Florin Nicoară, vecin: „Cum să nu, mereu mă saluta când eram pe afară.”

Georgeta Mutafu, vecină: „Doi ani… Dumnezeule Doamne, ce supărare! Să știți că nu e numai neglijență, că nu poți să îți dai seama când în momentul ăla se duce copilul să facă asemenea... că nici pentru părinții ăia nu e ușor acum.”

Vecină: „Am văzut poliție, măsura, se uita. Îmi pare rău că ce se greșește nu se mai repară, asta este. Vă închipuiți că nimeni nu vrea să se întâmple așa ceva, dar asta este.”

Paramedicii au încercat să îl resusciteze pe copil. Mai întâi în fața blocului, după care în ambulanță, în drum spre spital. Însă eforturile lor au fost în zadar.

Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești: „Copilul a fost adus de ambulanță, cu manevre de resuscitare în curs a fost victima unui politraumatism prin cădere de la aproximativ 15 m înălțime, cu traumă craniană severă. S-a continuat resuscitarea conform protocolului 45 de minute și din păcate cordul nu s-a putut porni și s-a declarat decesul.”
 
Mama băiatului nu se afla în apartament în momentul tragediei. Era plecată la grădiniță, după celălalt copil, o fetiță de 5 ani. Polițiștii din Ploiești cercetează acum tragedia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul
Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul

Bărbatul din Sălaj care anul trecut și-a violat fiica vitregă, o copilă de numai 11 ani, diagnosticată cu autism, a fost acum condamnat definitiv la 8 ani și 2 luni de închisoare.

Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp
Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp

Caz cutremurător, la Galați: o tânără de 17 ani este cercetată pentru ucidere din culpă după ce a născut prematur, în urma unei sarcini ținute ascunse. Fata, care este elevă, a adus pruncul pe lume fără să înțeleagă ce se întâmplă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă