A avut o durere de cap și și-a ucis copilul. De ce nu va fi trimisă după gratii

A avut o durere de cap și și-a ucis copilul. De ce nu va fi trimisă după gratii
iStock

O mamă și-a ucis copilul de 9 ani cu o funie, pentru că acesta „i-a dat o durere de cap” din cauză că a vorbit prea mult despre ce a făcut la școală în acea zi.

Araylym Urazdaeva, în vârstă de 34, din Kazakhstan, a mărturisit în fața judecătorilor că initial doar și-a legat copilul. Femeia ar fi suferit „un episod schizofrenic” în momentul în care a comis crima, iar judecătorii au decis să o trimită într-un spital de psihiatrie.

Crima a avut loc în momentul în care fiul lui Araylym a venit de la școală. Copilul avea o dispoziție bună și era foarte vorbăreț. I-a povestit mamei tot ce a făcut la școală.

Însă la scurt timp, femeia a simțit o durere de cap, moment în care a luat o funie cu care și-a legat copilul, iar apoi l-a strangulat.

Descoperirea macabră a fost făcută de verișorul băiatului care venise la ei în vizită și care a anunțat imediat poliția.

Citește și
Francisco Romero Diaz
Jurnalist asasinat în Mexic, după ce a primit amenințări. Cine a fost Francisco Romero Diaz
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Femeia a fost arestată și supusă la o serie de teste psihiatrice. Rezultatele au arătat faptul că aceasta nu poate fi închisă pentru că a avut un episod schizofrenic în momentul crimei, potrivit The Sun

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Student român ucis în Paris, într-un caz misterios. A fost măcelărit cu un ciocan
Student român ucis în Paris, într-un caz misterios. A fost măcelărit cu un ciocan

Caz şocant anchetat de poliţia franceză într-un cămin studenţesc din Paris.

Jurnalist asasinat în Mexic, după ce a primit amenințări. Cine a fost Francisco Romero Diaz
Jurnalist asasinat în Mexic, după ce a primit amenințări. Cine a fost Francisco Romero Diaz

Un jurnalist a fost asasinat pe coasta caraibiană a Mexicului, au anunţat joi autorităţile locale, al cincilea ziarist ucis în 2019, relatează AFP.

Și-a ucis prietenul cu o sabie, apoi a mers la cumpărături. Cum plănuia să-și ascundă fapta
Și-a ucis prietenul cu o sabie, apoi a mers la cumpărături. Cum plănuia să-și ascundă fapta

Un bărbat din Statele Unite a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce cumpără un mop și o lopată. Imaginile au fost filmate la scurt timp după ce individul și-a ucis cu brutalitate prietenul cu o sabie ninja.

Motivul pentru care un tânăr și-a lovit prietenul cel mai bun până l-a lăsat fără suflare
Motivul pentru care un tânăr și-a lovit prietenul cel mai bun până l-a lăsat fără suflare

Un bărbat de 41 de ani din judeţul Braşov a fost reţinut sub acuzaţia că şi-ar fi ucis vecinul. Cei doi au băut împreună, iar la prânz s-au luat la ceartă, din cauza unei datorii.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.