Luna Plină din 31 august 2023. Leii și Vărsătorii pot avea câștiguri financiare. La ce să se aștepte fiecare zodie în parte

×
Codul embed a fost copiat

Luna Plină este un fenomen astral care marchează o finalitate, o încheiere, aduce concluzii și clarificări. O Lună Plină pe axa Fecioară-Pești invită la găsirea unui echilibru între vise și idealuri versus materializarea acestora.  

Luna Plină din zodia Pești, din 31 august, ne ajută să ne conectăm la Univers, la trăirile noastre, la legătura cu Divinitatea. Recomandarea astrelor este să ascultăm intuiția și vocea interioară, astfel încât să găsim echilibrul de care avem nevoie. Pentru că Luna formează un aspect strâns cu Saturn, planeta restricțiilor, este foarte important să tratam cu responsabilitate acele domenii din harta astrală, unde se află zodia Pești.

Luna Plină din zodia Pești, din 31 august, anunță încheierea unei etape, a unor acțiuni începute la Luna Nouă din zodia Pești, din 20 februarie, de anul aceasta. Zodiile: Fecioara, Pești, Gemeni și Săgetător, dar și cei care au ascendent în aceste zodii, pot avea parte de evenimente importante sau cu impact.

Ce aduce Luna Plină din zodia Pești, din 31 august, pentru fiecare semn zodiacal:

Luna Plină din 31 august - BERBEC  

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Berbec sectorul asociat subconștientului, frământărilor interioare, introspecției, trecutului și secretelor. Este un moment bun să elimine din viața lor ceva ce îi ține în loc. S-ar putea să aibă parte de conștientizări, să ierte pe cineva, să încheie o relație secretă. Recomandarea astrelor pentru nativii Berbec este să nu se lase influențați, dacă trebuie să ia o decizie, să apeleze la introspecție și meditație. O acțiune începută în a doua jumătate a lunii februarie poate ajunge acum la final, să culeagă niște roade, să se încheie o etapă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Luna Plină din 31 august - TAUR

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Taur sectorul asociat prietenilor, planurilor de viitor, proiectelor profesionale și de viitor. Posibil să aibă loc o încheiere a unei relații de prietenie, finalizarea unui proiect profesional început în a doua parte a lunii februarie. Dacă unele principii și credințe nu mai coincid cu ale persoanelor din grupul nativilor, Taurii vor lua decizia să se retragă. De asemenea, se activează și axa sentimentală și este posibil ca o relație de iubire să se încheie sau să se transforme într-o poveste așa cum visează nativii Taur.

Luna Plină din 31 august - GEMENI

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Gemeni sectorul asociat carierei, reputației profesionale și imaginii, relațiilor cu superiorii. O acțiune începută în urmă cu șase luni, în planul profesional, ar putea să aibă acum o finalizare, să se încheie sau să se culeagă roadele muncii, ale unor demersuri, să se obțină beneficii financiare. De asemenea, Gemenii pot să aibă niște conștientizări, legate de cineva din trecut, din străinătate sau care i-a ajutat în formarea profesională.

Luna Plină din 31 august - RAC

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Rac sectorul asociat perfecționării profesionale, chestiunilor birocratice, călătoriilor, sistemului educațional și principiilor/credințelor de viață. De asemenea, este activată axa cunoașterii și Racii sunt invitați să aibă încredere, să-și lărgească orizonturile, să reflecteze asupra obiectivelor sau idealurilor, asupra viitorului, a direcției profesionale. Pentru că Luna este guvernatoarea nativilor, Racii sunt sfătuiți să încerce să-și stăpânească emoțiile și să stea departe de situații sau persoane, care ar putea să le aducă disconfort sau suprasolicitare.

Luna Plină din 31 august - LEU

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Leu sectorul asociat intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariile, moștenirile, creditele, intimitatea și transformările profunde. Posibil, un demers financiar, de acum șase luni, să se încheie și Leii să încaseze niște sume importante de bani sau să returneze o datorie. Totodată, pot ieși la suprafață frici sau emoții puternice, iar Leii să aibă parte de o revelație sau niște conștientizări, legate de relația de cuplu, dar și de administrarea unor sume de bani.

Luna Plină din 31 august - FECIOARĂ

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Fecioară sectorul relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor profesionale. Fenomenul astral poate scoate la suprafață viziuni diferite în raport cu partenerul de cuplu. Fecioarele pot avea parte de conștientizări și să accepte o situație în cuplu, o încheiere, o despărțire de o persoană cu care nu se potrivesc și de abia acum realizează. De asemenea, nativii pot ierta pe cineva, să se împace sau să culeagă roadele unor demersuri, începute cu șase luni în urmă, de a cuceri pe cineva.

Luna Plină din 31 august - BALANȚĂ

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Balanță sectorul muncii, activităților profesionale, relațiilor cu colegii, sănătatea. Au loc încheieri de etape în proiecte în care nativii nu se mai regăsesc, finalizarea unor proiecte, obținerea unui nou loc de muncă. O activitate începută în urmă cu șase luni ar putea să aibă acum finalitate. Saturn, planeta responsabilității, face parte din configurația astrală și va trage un semnal de alarmă în ce privește sănătatea, prin invitarea la un stil de viață sănătos în perioada următoare.

Luna Plină din 31 august - SCORPION

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Scorpion sectorul iubirii, fericirii, aventurilor romantice, copiilor, pasiunilor, creativității și vacanțelor. Nativii singuri, care au demarat o acțiune la jumătatea lunii februarie, ar putea să încheie acum o etapă în planul relațional sau să treacă la un alt nivel. De asemenea, un proiect de creație ar putea să aibă succes. Este dinamizată axa sentimentală, dar și relațiile de prietenie și contextul astral îi invită pe nativi să-și rezerve mai mult timp pentru ei, să nu mai aibă așteptări prea mari în raport cu un prieten, într-o poveste de dragoste sau în relația cu copiii.

Luna Plină din 31 august - SAGETATOR

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Săgetător sectorul asociat vieții de familie, căminului, patrimoniului, relațiilor cu părinții. Posibil să aibă loc o încheiere a unei etape începute la Luna Nouă din zodia Pești, din 20 februarie, o mutare, să se rezolve niște chestiuni locative, patrimoniale sau relaționale cu părinții. Săgetătorii pot ierta pe cineva din familie, să aibă loc împăcări și să realizeze că au avut așteptări prea mari în raport cu cineva din familie.

Luna Plină din 31 august - CAPRICORN

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Capricorn sectorul asociat comunicării, gândirii, învățării, interacțiunii cu ceilalți, negocierile, deplasările și relațiile cu frații. Din configurația astrală face parte și Saturn, guvernatorul nativilor, care cere responsabilitate în aceste domenii. Comunicarea devine importantă și o discuție începută în urmă cu șase luni ar putea acum să se materializeze, să le aducă beneficii nativilor.

Luna Plină din 31 august - VĂRSĂTOR

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Vărsător sectorul asociat banilor pe care îi câștigă din muncă, bunurile și valorile, încrederea în abilitățile profesionale. Fenomenul astral anunță culegerea roadelor unor dialoguri sau negocieri salariale, care au început în a doua jumătate a lunii februarie. Nativii sunt sfătuiți să-și dea mai multă valoare și să caute să obțină beneficii financiare și de pe urma unor activități extraprofesionale. Conjuncția (alăturarea) cu Saturn, planeta responsabilității, invită la găsirea unui echilibru între încasarea și cheltuirea banilor.

Luna Plină din 31 august - PEȘTI

Luna Plină din zodia Pești le activează nativilor Pești sectorul personalității. Totodată, se dinamizează și axa relațiilor. Peștii sunt invitați să se ocupe de ei, pot avea revelații și conștientizări, să se pună mai mult în valoare, să găsească direcția în viață. Nativii pot culege roadele unor proiecte, pe care le-au început la Luna Nouă din zodia Pești, din 20 februarie, să înregistreze un succes, să aibă o realizare personală/profesională. Pentru că Luna Plină are loc în casa identității, Peștii vor fi în centrul atenției.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Horoscop 2 iunie 2024, cu Neti Sandu. Zodiile care primesc vești importante pe plan financiar
Horoscop 2 iunie 2024, cu Neti Sandu. Zodiile care primesc vești importante pe plan financiar

Horoscop 2 iunie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O zi reușită. Avem energie, idei, inițiativă și cei din jur se vor grupa în jurul vostru să ne putem bucura împreună.

Horoscop 1 iunie 2024, cu Neti Sandu. Cum sărbătoresc zodiile Ziua Copilului
Horoscop 1 iunie 2024, cu Neti Sandu. Cum sărbătoresc zodiile Ziua Copilului

Horoscop 1 iunie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O zi de visat frumos. O să ne facem și nouă și celor dragi surprize plăcute ca să avem un vibe și mai bun, să dăm refresh stării de spirit.

Horoscop 31 mai 2024, cu Neti Sandu. Zodia pentru care se observă o reușită în plan financiar
Horoscop 31 mai 2024, cu Neti Sandu. Zodia pentru care se observă o reușită în plan financiar

Horoscop 31 mai 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O zi cu destul neprevăzut. Or să ne iasă pasiențe și o să ne putem deplasa, să ajungem la mare, la munte, la prieteni, la rude și să dăm refresh pe toate planurile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.