Ultimul film anunțat de Clint Eastwood înainte de retragere. A ajuns la 92 de ani

Clint Eastwood

Clint Eastwood pregătește ultimul său film înainte de anunțata sa retragere. La 92 de ani, actorul și regizorul a ajuns la cel de-al patruzecilea film pe care îl regizează.

Thrillerul, intitulat „Juror #2”, este al patruzecilea regizat, din 1971. Filmul urmăreşte povestea unui jurat într-un proces de crimă, el descoperind că s-ar putea să-i fi provocat moartea victimei şi se confruntă cu dilema lui.

Nu a fost anunţată nicio dată pentru începerea filmărilor iar distribuţia rămâne necunoscută. Dar Clint Eastwood este cunoscut pentru filmări rapide. Prin urmare, acest lucru ar putea fi terminat până la sfârşitul anului dacă îl va filma în săptămânile următoare. Filmul va fi realizat la Warner Bros., potrivit informaţiilor de pe site-ul de specialitate Discussing Film, potrivit news.ro.

În septembrie 2021, Clint Eastwood a spus că nu vrea să se pensioneze imediat. „Încă mă gândesc la următorul meu proiect”, a spus el într-un interviu acordat site-ului Parade.

Clint Eastwood a lansat „Cry Macho” în 2021, care a marcat revenirea lui ca actor, la trei ani după „The Mule” (2018). Întârziat din cauza pandemiei de Covid, filmul a fost lansat în cinematografe şi pe platformele de streaming în acelaşi timp, fără a avea succes.

Citește și
Clint Eastwood
Clint Eastwood, din nou pe marile ecrane la 88 de ani. „E într-o formă grozavă”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Eastwood a dezvoltat proiecte cu Warner Bros. de peste 50 de ani. De la „Gran Torino” în 2008, Eastwood a rămas alături de Warner Bros. şi a livrat alte 10 filme pentru studio, inclusiv cele nominalizate la Oscar precum „Invictus”, „American Sniper”, „Sully” şi „Richard Jewell”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Muzicianul jazz Lennie Niehaus a murit la vârsta de 90 de ani
Muzicianul jazz Lennie Niehaus a murit la vârsta de 90 de ani

Muzicianul jazz Lennie Niehaus, compozitor pentru zeci de filme ale lui Clint Eastwood, a murit în California la vârsta de 90 de ani, scrie Variety, citat de News.ro.

Clint Eastwood, din nou pe marile ecrane la 88 de ani. „E într-o formă grozavă”
Clint Eastwood, din nou pe marile ecrane la 88 de ani. „E într-o formă grozavă”

Clint Eastwood nu are în plan să se pensioneze curând. Starul de 88 de ani joacă rolul unui cărăuș de droguri într-o dramă în care îl vedem și pe Bradley Cooper.

Clint Eastwood se află în Franța pentru realizarea unui film despre un atac terorist în tren
Clint Eastwood se află în Franța pentru realizarea unui film despre un atac terorist în tren

Clint Eastwood se află în Franţa, unde face un film despre tentativa de atac terorist de la bordul unui tren.

"American Sniper", cel mai nou film al lui Clint Eastwood, naste controverse. Cine a spus ca lunetistii "sunt lasi"

"Lunetistul American", cel mai nou film al lui Clint Eastwood, care a stabilit noi recorduri la box office, este pe cat de apreciat de public, pe atat de controversat.

Gala Premiilor Tony 2014. Bryan Cranston a plecat cu premiul pentru cel mai bun actor in anul sau de debut pe Broadway
Gala Premiilor Tony 2014. Bryan Cranston a plecat cu premiul pentru cel mai bun actor in anul sau de debut pe Broadway

Seara de gala aseara la New York, unde a avut loc cea de-a 68-a editie a premiilor Tony. "Oscarurile" industriei teatrale americane au adus la un loc vedete precum Bradley Cooper, Lucy Liu, Clint Eastwood sau Ethan Hawke.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.