„O sinucidere a carierei.” Adele a mărturisit de ce a lansat doar patru albume până acum

adele
Elle

Adele, în vârstă de 35 de ani, a declarat de curând care a fost motivul pentru care a lansat doar patru albume în toată cariera ei de până acum.

În timp ce a primit joi premiul Sherry Lansing Leadership Award la evenimentul "Women in Entertainment" organizat de Hollywood Reporter, Adele a recunoscut pe scenă că se simte „puțin copleșită” la primirea premiului, deoarece a lansat doar patru albume în cei 17 ani de carieră, potrivit CNN.

„Mă simt ca și cum sunt la începutul carierei”, a spus ea.

După succesul albumului său de debut „19”, lansat în 2008, ea a continuat să lanseze „21” în 2011, „25” în 2015 și „30” în 2021.

În timpul discursului său de joi, Adele a spus că uneori se întreabă ce cred oamenii atunci când dispare ani în șir, dacă este o decizie asumată sau nu. Ei bine, nu este nimic din toate acestea, potrivit lui Adele.

Citește și
bogati
Cine sunt cei mai bogați britanici sub 35 de ani. Averea lor este estimată la peste 150 de milioane de lire sterline
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Motivul real pentru care a lansat doar patru albume până în prezent se bazează pe o decizie pe care a luat-o după ce a rămas însărcinată, atunci când unul dintre albumele ei era în plină ascensiune. Albumul despre care mulți au spus că este o „sinucidere a carierei.”

„Indiferent de ce s-a spus, mi-am dorit mereu să merg împotriva curentului și uite că am reușit să am succes atât pe scenă, cât și în afara ei”, a spus cântăreața.

„Ceea ce am ales să fac este un succes care se datorează tuturor sacrificiilor pe care le-au făcut femeile dinaintea mea. Datorită lor am tot dreptul să fiu șefa la serviciu și șefa acasă”, a adăugat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Gestul șocant făcut de Adele pentru un fan. Motivul pentru care concertul a fost întrerupt | VIDEO
Gestul șocant făcut de Adele pentru un fan. Motivul pentru care concertul a fost întrerupt | VIDEO

Cântăreața Adele și-a întrerupt concertul din Las Vegas pentru a-i lua apărarea unui fan prezent la spectacol.

 

Cine sunt cei mai bogați britanici sub 35 de ani. Averea lor este estimată la peste 150 de milioane de lire sterline
Cine sunt cei mai bogați britanici sub 35 de ani. Averea lor este estimată la peste 150 de milioane de lire sterline

Ed Sheeran, Adele şi Harry Styles se numără printre cei mai bogaţi britanici cu vârsta sub 35 de ani, potrivit listei cu cei mai bogaţi oameni din ţară întocmită de Sunday Times.

Controverse pe tema culorii pielii Cleopatrei. Un nou documentar a stârnit dezbateri pe tema rasismului
Controverse pe tema culorii pielii Cleopatrei. Un nou documentar a stârnit dezbateri pe tema rasismului

Dezbaterile asupra „rasei” Cleopatrei au revenit după ce, săptămâna trecută, a aparut trailerul documentarului „Queen Cleopatra” în care rolul principal i-a revenit unei actrițe de culoare - Adele James.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.