Motivul pentru care Madonna a anulat alte două concerte din turneul „Madame X”

madonna
Getty

Cântăreaţa americană Madonna a anulat alte două concerte pe care le avea programate la Londra în cadrul turneului mondial „Madame X” spunând că are nevoie de timp pentru a se recupera în urma „multiplelor leziuni”, informează PA.

Artista, în vârstă de 61 de ani, a prezentat scuze fanilor săi de pe Instagram, pe care i-a anunţat că nu va putea susţine cele două concerte care urmau să aibă loc la London Palladium.

Cântăreaţa a anulat deja o serie de concerte din turneul său "Madame X" din cauza unei accidentări.

"După cum ştiţi cu toţii, am suferit multiple leziuni şi a trebuit să anulez spectacole ca să am mai mult timp pentru recuperare", a scris cântăreaţa pe platforma de socializare.

Madonna a adăugat că ''susţinerea a trei spectacole consecutive este prea mult pentru corpul meu'' şi că trebuie să se odihnească după cele două concerte susţinute.

Citește și
Madonna
Madonna l-a criticat dur pe Trump. Ce spune despre situația cu Iranul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Concertele anulate erau programate pentru datele de 4 şi 11 februarie.

"Este o minune că am reuşit atât de mult, dar are legătură cu faptul că fac şase ore de recuperare în fiecare zi. Tei ore înainte de concert şi trei ore după, folosind mai multe feluri de terapii".

"Totodată am trecut la pantofi fără toc şi am modificat coregrafia dificilă din unele părţi ale spectacolului. Acest lucru m-a ajutat foarte mult, dar tot trebuie să am grijă şi, bineînţeles, odihna este cel mai bun tratament", a mai scris cântăreaţa.

"Nu vreau să mai anulez niciun spectacol şi sunt hotărâtă să merg până la capăt dacă sunt cumpătată"

Madonna a anulat un alt concert în Londra, precum şi unul în Lisabona din cauza aceleiaşi accidentări.

Artista a anulat de asemenea trei spectacole în Boston, Massachusetts (SUA), în decembrie şi noiembrie, după ce a declarat că are ''dureri îngrozitoare''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Madonna și-a mai anulat un concert, cu 45 de minute înainte să înceapă: „Îmi ascult corpul”
Madonna și-a mai anulat un concert, cu 45 de minute înainte să înceapă: „Îmi ascult corpul”

Madonna a anulat concertul de duminică seară de la Lisabona.

Madonna l-a criticat dur pe Trump. Ce spune despre situația cu Iranul
Madonna l-a criticat dur pe Trump. Ce spune despre situația cu Iranul

Cântăreaţa Madonna l-a criticat pe preşedintele Donald Trump pentru ''războiul pe care l-a inventat cu Iranul'' astfel încât să le distragă americanilor atenţia de la procesul său de demitere (impeachment) în Congresul american, consemnează agenţia EFE.

Madonna are un nou iubit, cu 36 de ani mai tânăr. Cum au fost surprinși cei doi. GALERIE FOTO
Madonna are un nou iubit, cu 36 de ani mai tânăr. Cum au fost surprinși cei doi. GALERIE FOTO

Supervedeta pop Madonna a suscitat zvonuri privind o posibilă relaţie cu dansatorul Ahlamalik Williams, în vârstă de 25 de ani, după ce a fost văzută în balconul unui hotel din Miami în ipostaze tandre, relatează EFE marţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.