Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor România 2023. Un concurent a anunțat că părăsește competiția | VIDEO

maria constantin
Pro TV

Faimoșii au pierdut un om la Survivor România 2023, cel mai tare reality show din România. Maria Constantin a părăsit concursul din Republica Dominicană, după ce a fost eliminat de public.

"A fost o experiență Wow pentru mine. Cred că am învățat câte ceva de la fiecare coleg de-al meu în parte. Sunt fericită că am avut parte de o astfel de o experiență. De asemenea, cred că mi-am demonstrat suficient de multe lucruri chiar și într-o săptămână. Ceea ce nu știu oamenii de acasă e că aici parcă timpul trece mult mai greu. Mă bucur că poate am fost de folos cu ceva. Asta este, mă duc acasă, la familie", a spus Maria Constantin după ce a aflat că trebuie să plece acasă. 

În momentul în care domnul Dan a anunțat decizia celor de acasă, Vica Blochina a început să plângă.  Fostei balerine i-au dat lacrimile și în prima zi de concurs. 

La scurt timp după ce Maria Constantin a fost eliminată, Gheboasă a anunțat că părăsește concursul. "De bună voie și nesilit de nimeni, părăsesc această emisiune", a spus Războinicul în consiliul de eliminare. 

"Îmi respect foarte mult publicul, știu că mă iubesc și că d-asta m-au votat, doar că această emisiune nu este pentru mine. A fost o greșeală să decid că trebuie să vin aici", a mai afirmat acesta. 

Citește și
survivor
Prima ediție SURVIVOR România a fost lider absolut de audiență! Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Astfel, în echipa Faimoșilor au mai rămas: Ada Dumitru, Bianca Patrichi, Carmen Grebenișan, DOC, Ionuț Iftimoaie, Jorge, Remus Boroiu, Sebastian Dobrincu, Ștefania Stănilă și Vica Blochina.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A început a doua ediție SURVIVOR România 2023. Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate
A început a doua ediție SURVIVOR România 2023. Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate

A început cel mai așteptat show de divertisment! Survivor România a revenit, iar cei 24 de concurenți sunt deciși să scrie istorie pe plaja toridă din Republica Dominicană.

Prima ediție SURVIVOR România a fost lider absolut de audiență! Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate
Prima ediție SURVIVOR România a fost lider absolut de audiență! Show-ul continuă astăzi cu jocul de imunitate

A fost cel mai așteptat start de sezon, iar de aseară, românii au simțit că anul a început perfect! Survivor România a revenit cu 24 de concurenți deciși să scrie istorie pe plaja toridă din Republica Dominicană.

Vica Blochina, primele lacrimi la Survivor România 2023.
Vica Blochina, primele lacrimi la Survivor România 2023. "Sper să arăt tuturor că se poate și la vârsta asta"

Survivor România 2023, cel mai așteptat reality show din România, a început, luni, la PRO TV.

Survivor România 2023. Vezi cele mai importante momente din prima ediție a show-ului de pe PRO TV și VOYO
Survivor România 2023. Vezi cele mai importante momente din prima ediție a show-ului de pe PRO TV și VOYO

Survivor Romania 2023. A început cel mai tare reality show din România, transmis la PRO TV și VOYO. Cei 24 de concurenți au ajuns în jungla dominicană.  

A început Survivor România 2023! Vezi acum live pe PROTV și VOYO
A început Survivor România 2023! Vezi acum live pe PROTV și VOYO

A început cel mai așteptat reality show din România! Daniel Pavel le aduce celor de acasă un sezon ce nu poate fi ratat.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.