Încă un mesaj VIDEO al lui Kevin Spacey de Crăciun: ”Va fi mai bine”

Kevin Spacey
Getty

Kevin Spacey a publicat pe YouTube un videoclip, marcând al treilea an la rând în care distribuie clipuri de Crăciun pe canalul său.

Anul acesta, postarea sa se numește "1-800 XMAS", iar Spacey este mai serios faţă de abordările bizare din alţi ani.

El transmite un mesaj de compasiune celor care suferă în perioada sărbătorilor, scrie Variety, potrivit News.ro.

Actorul, care a fost îndepărtat de la Hollywood după ce Anthony Rapp l-a acuzat de agresiune sexuală în 2017, a realizat o înregistrare video de 2 minute jumătate în care promite speranţă pentru oricine se gândeşte la sinucidere.

"Dacă stai într-un loc în care nu mai poţi rămâne, dacă suferi şi ai nevoie de ajutor, dacă te simţi vinovat sau ruşinat, dacă te lupţi cu identitatea ta, dacă simţi că nu există cale pentru tine, oricare ar fi situaţia ta, îţi promit, există cale şi, acum, în timpul sărbătorilor şi nu numai, chiar dacă nu simţi, există oameni acolo care înţeleg şi care pot ajuta", a spus Spacey.

Citește și
Ghislaine Maxwell si Kevin Spacey
Imaginea care i-a enervat pe britanici. Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, pe tronul de la Palatul Buckingham
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kevin Spacey, aşezat pe o bancă, a afirmat că "mulţi" oameni l-au contactat în 2020 şi i-au vorbit despre luptele lor.

"Abilitatea mea de a fi acolo pentru ei a fost într-adevăr posibilă din cauza propriilor dificultăţi", a spus actorul din "Usual Suspects". "Şi, deşi a fost un privilegiu să ofer suport, trebuie să spun, sincer, a depăşit abilităţile mele. M-a depăşit".

De când Rapp a dezvăluit agresiunea sexuală, zeci de bărbaţi au făcut publice acuzaţii similare la adresa lui Spacey. Actorul, care a recunoscut că este homosexual, a negat învinuirile lui Rapp şi orice comportament nepotrivit.

În sprijinul celor care suferă, actorul i-a îndemnat să apeleze la numărul de la Suicide Prevention Hotline, spunându-le că "va fi mai bine".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Actorul Kevin Spacey, dat în judecată pentru că ar fi agresat sexual doi băieţi de 14 ani în anii '80
Actorul Kevin Spacey, dat în judecată pentru că ar fi agresat sexual doi băieţi de 14 ani în anii '80

Doi bărbaţi l-au dat în judecată pe Kevin Spacey susţinând că au fost agresaţi sexual de actor pe când aveau vârsta de 14 ani, în anii 1980, informează News.ro, care citează Variety.

Imaginea care i-a enervat pe britanici. Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, pe tronul de la Palatul Buckingham
Imaginea care i-a enervat pe britanici. Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, pe tronul de la Palatul Buckingham

Casa Regală din Marea Britanie este implicată într-un nou scandal legat de Jeffrey Epstein. Presupusa complice a acestuia s-a pozat pe tronul de la Palatul Buckingham alături de celebrul actor Kevin Spacey, scrie CNN.

Robin Wright, din House of Cards, poze rare în costum de baie
Robin Wright, din House of Cards, poze rare în costum de baie

Actrița Robin Wright, care a jucat alături de Kevin Spacey în serialul „House of Cards”, apare rar îmbrăcată sumar. Recent, ea a dezvăluit una dintre fotografiile ei favorite.

VIDEO. Mesaj ciudat de Crăciun al lui Kevin Spacey: ”Îl puteţi ucide cu bunătate”
VIDEO. Mesaj ciudat de Crăciun al lui Kevin Spacey: ”Îl puteţi ucide cu bunătate”

Actorul Kevin Spacey a publicat şi anul acesta un mesaj video bizar de Crăciun, în care îl întruchipează pe Frank Underwood, personajul pe care l-a jucat în serialul „House of Cards”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.