Fostul prezentator de televiziune Patrick Poivre d'Arvor, pus sub acuzare pentru viol

Patrick Poivre d'Arvor
Getty

Fostul prezentator al postului francez de televiziune TF1, Patrick Poivre d'Arvor, a fost pus sub acuzare pentru un viol comis în 2009.

 

Ancheta a fost deschisă după ce scriitoarea Florence Porcel a depus o plângere în acest sens. Aceasta este prima punere sub acuzare a fostului jurnalist.

Patrick Poivre d'Arvor este acuzat de circa 20 de femei de viol sau de agresiuni sexuale. El „neagă cu fermitate faptele imputate”, potrivit avocaţilor săi.

Acesta a fost plasat sub statutul intermediar de martor asistat în cazul unui al doilea incident denunţat de reclamantă, datând din 2004, a anunţat parchetul din suburbia pariziană Nanterre, informează AFP.

Magistraţii de instrucţie nu au dat curs solicitării procurorului public de clasare a celor două dosare, potrivit aceleiaşi surse. Fostul prezentator nu a fost plasat sub control judiciar.

Citește și
Survivor
Din 16 ianuarie, 10 Faimoși și 10 Războinici pornesc în sezonul suprem, Survivor All Stars, la PRO TV și pe VOYO!
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Domnul Poivre d'Arvor contestă cu fermitate acuzaţiile aduse de doamna Porcel, aşa cum a făcut-o încă din prima zi, şi a produs numeroase dovezi materiale care să demonstreze contrariul", au declarat avocatele lui Patrick, Jacqueline Laffont şi Julie Benedetti, într-un comunicat obţinut de AFP și citat de Agerpres. 

În plus faţă de aceste proceduri, Patrick, în vârstă de 76 de ani, face obiectul unei anchete preliminare deschise în decembrie 2021 în cadrul căreia au fost audiate 22 de femei.

Fostul prezentator a fost deja interogat de către anchetatorii de la BRDP (Brigade de repression de la delinquance contre la personne). O primă anchetă preliminară care îl viza a fost deschisă în februarie 2021, în urma plângerii scriitoarei Florence Porcel. Autoarea, în vârstă de 40 de ani, l-a acuzat pe Patrick Poivre d'Arvor că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale în 2004 şi 2009.

Alte 22 de femei au depus ulterior mărturie cu privire la violuri, agresiuni sexuale şi/sau hărţuire sexuală. În iunie 2021, anchetele au fost închise, în principal pentru că faptele denunţate erau prescrise.

Florence Porcel a depus apoi o altă plângere, de data aceasta în calitate de parte civilă, pentru a obţine deschiderea unei noi anchete de către judecătorii de instrucţie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pro TV, lider incontestabil de audiență cu finala Vocea României. Câți telespectatori au urmărit ultimul act al show-ului
Pro TV, lider incontestabil de audiență cu finala Vocea României. Câți telespectatori au urmărit ultimul act al show-ului

Cel de-al 11-lea sezon Vocea României s-a încheiat, vineri seara, în aplauzele publicului care și-a adjudecat câștigătorul.

Din 16 ianuarie, 10 Faimoși și 10 Războinici pornesc în sezonul suprem, Survivor All Stars, la PRO TV și pe VOYO!
Din 16 ianuarie, 10 Faimoși și 10 Războinici pornesc în sezonul suprem, Survivor All Stars, la PRO TV și pe VOYO!

Un show mai puternic ca niciodată. Un sezon așteptat de către toți cei de acasă. O emisiune care va aduce provocări și îi va scoate pe concurenți din zona de confort. SURVIVOR revine, în curând, cu sezonul suprem – Survivor All Stars!

Pasiune pentru fapte bune: Târgul de Crăciun al PRO TV a strâns din donații peste 7.000 de euro pentru asociația ALIA
Pasiune pentru fapte bune: Târgul de Crăciun al PRO TV a strâns din donații peste 7.000 de euro pentru asociația ALIA

Decembrie este acea lună din an în care se fac cele mai multe fapte bune.

Încă o alertă medicală în București. Au fost identificate 2 cazuri de difterie, o afecțiune care n-a mai apărut de 33 de ani
Încă o alertă medicală în București. Au fost identificate 2 cazuri de difterie, o afecțiune care n-a mai apărut de 33 de ani

După focarul de rujeolă, două cazuri de difterie cutanată netoxigenă au fost confirmate în București, au declarat pentru Știrile Pro TV reprezentanţi ai INSP. Aceștia au precizat că această afecţiune apare în special la persoane din grupuri vulnerabile.

Rescrie istoria într-un sezon cum nu s-a mai văzut! Survivor All Stars, în curând la PRO TV și pe VOYO
Rescrie istoria într-un sezon cum nu s-a mai văzut! Survivor All Stars, în curând la PRO TV și pe VOYO

Cel mai puternic show din lume. Emisiunea în care concurenții își depășesc fiecare limită și înțeleg că imposibilul nu există... SURVIVOR este tot mai aproape de revenire. Noul sezon aduce spectacolul extrem într-un sezon suprem!

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.