Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” ajunge în câteva dintre capitalele Europei

Nicu Covaci, Cristian Radu Nema
comunicat de presa

Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea”, regizat de Cristian Radu Nema, ajunge și în câteva dintre cele mai importante capitale ale Europei.

După premiera care a avut loc la Sala Palatului în data de 16 octombrie 2022 - și care a reunit multe nume legendare ale formației Phoenix - turneul internațional al filmului ”PHOENIX-Povestea” a debutat în 14 martie în Republica Moldova, Chișinău.

Evenimentul de promovare a filmului documentar continuă în luna iunie prin proiecții de gală în câteva dintre cele mai importante capitale ale Europei.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, vor avea loc proiecții speciale în capitala Franței, la Paris, în 14 iunie la Palatul Béhague – în cadrul Ambasadei României la Paris, în capitala Regatului Unit, la Londra, în 16 iunie la Sala Cornelius și în capitala Spaniei, la Madrid, în 19 iunie, la Ambasada României în Regatul Spaniei și în capitala Italiei, la Roma, în 2 iulie la Villaggio Romeno -Villa Fornarola.

În lunile decembrie 2022 - mai 2023, filmul a fost prezentat în cadrul unor proiecții speciale în peste 20 de orașe ale țării, în prezența membrilor emblematici ai trupei și a echipei filmului: Alba Iulia, Cluj, București, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța, Galați, Târgu Mureș, Bistrița, Zalău, Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Jiu, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea și Vaslui.

Citește și
Phoenix, Nicu Covaci
Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” continuă turneul național în lunile martie și aprilie 2023
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”PHOENIX – Povestea” este dincolo de ceea ce înseamnă un film. Asemenea trupei, care transcede dincolo de timp și spațiu. Filmul este, în sine, o încununare. Este ca o statuie care va răzbi peste timp, peste vremuri și peste oameni. Este o mărturie încărcată până la refuz de emoție și trăire, cu care se identifică fiecare român. Este o declarație de iubire adresată celor ce au iubit România cu prețul și riscul vieții lor. Fenomenul nu le mai aparține doar lor, creatorilor. Cu acest fenomen, oglindit în această peliculă, se identifică fiecare dintre noi, cei ce am plâns cel puțin o dată la auzul Canarului ce cade cu pieptul frânt, sau am zâmbit cu tot sufletul la auzul Mugurilor de fluier și optimism.” - se arată în comunicatul organizatorilor evenimentului.

Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix.

Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trio farfarello. Turneul național cu Mani Neumann, ”Violonistul Diavolului”, continuă și în luna aprilie
Trio farfarello. Turneul național cu Mani Neumann, ”Violonistul Diavolului”, continuă și în luna aprilie

Mani Neumann, supranumit ”Der Teufelsgeiger” (”Violonistul Diavolului”), cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formația Phoenix, aduce Trio farfarello din nou în România pentru a doua parte a unui turneu național.

 

Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” continuă turneul național în lunile martie și aprilie 2023
Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” continuă turneul național în lunile martie și aprilie 2023

Ca urmare a succesului premierei de gală, ce a avut loc la Sala Palatului în data de 16 octombrie și care a reunit întreaga familie Phoenix, turneul național al filmului „PHOENIX – Povestea” continuă și în 2023.  

Planul Marshall cu care Phoenix a umilit Securitatea. Istoria unei evadări cu boxe, cârnați și piei de lup
Planul Marshall cu care Phoenix a umilit Securitatea. Istoria unei evadări cu boxe, cârnați și piei de lup

“Dumneata nu vei pleca din țara asta niciodată”, îi spunea lui Ovidiu Lipan Țăndărică un șef de la vârful aparatului comunist, la care Nicu Ceaușescu îl trimisese pe Țăndărică.

Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” va fi prezentat într-un turneu național, în prezența lui Nicu Covaci
Filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” va fi prezentat într-un turneu național, în prezența lui Nicu Covaci

După succesul premierei de gală de la Sala Palatului, filmul documentar ”PHOENIX – Povestea” va fi prezentat în 8 proiecții speciale, în cadrul unui turneu național care are loc în luna decembrie.  

La aniversarea a 60 de ani, trupa Phoenix lansează filmul documentar ”PHOENIX - Povestea”
La aniversarea a 60 de ani, trupa Phoenix lansează filmul documentar ”PHOENIX - Povestea”

La aniversarea a 60 de ani, trupa Phoenix lansează filmul documentar ”PHOENIX - Povestea”, în regia lui Cristian Radu Nema.     

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.