Fiica fostului principe Nicolae al României topește inimile internauților

Fiica principe Nicolae
Agerpres

Iris Anna, fiica de 4 ani a fostului principe Nicolae al României, face senzație pe rețelele sociale. Mama ei, Nicoleta Cîrjan, a distribuit pe contul oficial o imagine care a atras simpatia celor din jur.

Atâta fericire. Atât de perfectă”, a scris Nicoleta Cîrjan pe Facebook în dreptul unei fotografii cu fiica ei de 4 ani. Sute de oameni au reacționat la imaginea care ar înduioșa pe oricine, cu un copil născut dintr-o relație imposibilă.

Îmi pare că seamănă cu Regina Ana”, a fost una dintre reacțiile internauților. Oamenii au comparat-o pe fetiță cu o prințesă, deși nu va putea niciodată să se apropie de Casa Regală a României.

Iris Anna s-a născut în urma relației Principelui Nicolae cu o „femeie din popor”, relație care a dinamitat Familia Regală a României. La 1 august 2015, Regele Mihai al României i-a retras lui Nicolae titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală și l-a exclus din Linia de Sucesiune la Coroana României. Până atunci, Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

Citește și
nicoleta carjan
Principele Nicolae vrea sa o dea in judecata pe tanara cu care ar avea un copil. Avocat: "Am avertizat-o inca din septembrie"
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Anul trecut, fostul principe Nicolae a anunțat pe Facebook că un test de paternitate cerut chiar de el a demonstrat că este tatăl fetiței Iris Anna.

În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reieșind că sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legală față de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider că orice aspect legat de viața acestuia este de natură strict privată”, a declarat public nepotul Regelui Mihai.

Fostul Principe Nicolae, care a rămas cu numele primit la naștere, Nicholas Medforth-Mills, este fiul Principesei Elena a României și a profesorului Robin Medforth-Mills.

În septembrie 2018, nepotul Regelui Mihai s-a căsătorit cu Alina Binder, o tânără absolventă de ASE, cu master în Relații Internaționale și Integrare Europeană.

Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 9: Diana C: de la temeri la 5Gang

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Presa britanică, despre fostul Principe Nicolae: „a cucerit inimile românilor”
Presa britanică, despre fostul Principe Nicolae: „a cucerit inimile românilor”

Presa britanică i-a dedicat un articol fostului Principe Nicolae despre care se spune că „a cucerit inimile românilor” după înmormântarea bunicului său, Regele Mihai I al României.

Principele Nicolae vrea sa o dea in judecata pe tanara cu care ar avea un copil. Avocat:
Principele Nicolae vrea sa o dea in judecata pe tanara cu care ar avea un copil. Avocat: "Am avertizat-o inca din septembrie"

Nepotul Regelui Mihai vrea sa o dea in judecata, pentru calomnie, pe Nicoleta Carjan, tanara cu care a recunoscut ca a avut o relatie si care spune ca i-ar fi facut un copil.

Ordinea de Succesiune la Tron, Principesa Margareta devine custode al Coroanei. INFOGRAFIC cu membrii Familiei Regale
Ordinea de Succesiune la Tron, Principesa Margareta devine custode al Coroanei. INFOGRAFIC cu membrii Familiei Regale

In urma deciziei Regelui Mihai de anul trecut de a-l exclude pe Principele Nicolae din randul succesorilor la Coroana si de a-l lasa fara titulatura oficiala, s-a modificat ordinea succesiunii la tron.

Ziua Regalitatii in Romania. La Palatul Elisabeta au fost prezenti foarte multi oaspeti, insa nu si Regele Mihai
Ziua Regalitatii in Romania. La Palatul Elisabeta au fost prezenti foarte multi oaspeti, insa nu si Regele Mihai

De 10 mai, de Ziua Regalitatii, cateva mii de persoane au fost invitate la o petrecere cu fast in curtea palatului Elisabeta. Ca in fiecare an, de la balconul palatului principesa Margareta si principele Nicolae au salutat multimea.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.