Festivalul Saga, o explozie de energie, lumină și culoare. Participanții s-au distrat până în zori

×
Codul embed a fost copiat

În Capitală, ce-a de-a doua zi a festivalului Saga a făcut din nou scenele să vibreze.

Zeci de mii de tineri s-au distrat sâmbătă seară pe muzica unor artiști consacrați precum John Newmann şi Nicky Romero, dar și duo-ul W&W.

Romaero Băneasa a cunoscut o explozie de energie, lumină și culoare, care i-a acaparat atât pe tineri, cât și pe cei mai în vârstă.

Fată: „Sincer e prima oară când vin la festival și e o distracție extraordinară. E un feeling foarte fain.”

Atmosfera electrizantă i-a bucurat pe tinerii de pretutindeni.

Citește și
festival saga
Saga Festival 2020. Ce artiști vor urca pe scenă. Organizatorii promit surprize de proporții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Mergeți frecvent la festivaluri?

Bărbat: „Aproape în fiecare an”

„Foarte tare, super atmosferă, foarte mișto! E libertate, după atât timp e wow”

„E super tare!”

„Foarte distractiv, nu îmi puteam imagina 2 ani fără un festival, e minunat!” - spun alți fani.

Participanții s-au distrat până în zori pe muzica unor artiști precum John Newman sau Nicky Romero. Pe scenă a urcat și duetul olandez de DJ W&W, care nu se află la prima interacțiune cu publicul din România.

W&W: „Nu am mai mixat la un festival atât de mare de 8 luni, cred, iar în România publicul este minunat. Aici, în România, e mereu grozav. Am mai mixat aici de mai multe ori de-a lungul anilor. Ne simțim foarte bine să ne întoarcem aici.”

Prima ediție a festivalului Saga se va încheia în această seară, iar printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Alan Walker, Robin Schulz şi Masked Wolf.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la festivalul de muzică electronică „Saga”, în Capitală
Zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la festivalul de muzică electronică „Saga”, în Capitală

În Capitală, zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la „Saga”, un festival de muzică electronică.

Saga Festival 2020. Ce artiști vor urca pe scenă. Organizatorii promit surprize de proporții
Saga Festival 2020. Ce artiști vor urca pe scenă. Organizatorii promit surprize de proporții

Cel mai nou festival de muzică electronică își anunță prezența în Capitală în această vară.

Actrița cunoscută pentru rolul Lois Lane din filmele
Actrița cunoscută pentru rolul Lois Lane din filmele "Superman" s-a sinucis

Margot Kidder, cunoscută în special pentru rolul Lois Lane din saga ''Superman'' cu Christopher Reeve, decedată la jumătatea lunii mai la vârsta de 69 de ani, s-a sinucis, a concluzionat biroul de medicină legală din comitatul Park, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.