Dezvăluiri despre gala premiilor Oscar 2021. Cum va fi organizată ceremonia

Oscar
Getty

Gala premiilor Oscar 2021. O ceremonie concepută ca un film şi 100% sigură în contextul sanitar este reţeta propusă de Academia americană pentru gala premiilor Oscar, ce va avea loc pe 25 aprilie.

Decernarea Premiilor Oscar 2021 va fi transmisă online, în exclusivitate, de platforma Voyo.ro. Fanii filmelor vor putea vedea festivitatea din acest an și la TV, pe postul PRO CINEMA.

Gala premiilor Oscar 2021

 

Producătorii galei - Steven Soderbergh, Stacey Sher şi Jesse Collins - au dezvăluit sâmbătă seară, într-o conferinţă online, câteva noi detalii, relatează News.ro

„Nu există un univers posibil în care vom pune pe cineva în pericol”, a spus Soderbergh, premiat cu Oscar pentru regia „Traffic” (2000), citează TVE.

Citește și
Actorul George Segal a murit la vârsta de 87 de ani
Actorul George Segal a murit la vârsta de 87 de ani
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Decernarea premiilor Oscar de anul acesta a fost amânată două luni din cauza pandemiei şi ceremonia va avea loc după un sezon inedit, cu gale ca Globurile de Aur, Grammy şi BAFTA în format virtual.

Evenimentul va avea loc la Dolby Theatre, locul tradiţional de desfăşurare, dar cu centrul la Union Station, gară din Los Angeles unde va fi amenajat un spaţiu special.

„Prima întrebare pe care ne-am pus-o a fost dacă putem face asta în siguranţă pentru toţi participanţii şi să fie ceva care să nu ne amintească de durerea şi distanţarea pe care atâtea milioane de oameni le-au trăit în ultimele 14 luni”, a spus Soderbergh.

Regulile impuse pentru gală

 

Producătorii au recunoscut că să garanteze un mediu sigur este „incredibil de complex” şi au subliniat că abordarea lor se bazează pe „ştiinţă şi bunul simţ” . Ei au subliniat că industria filmului a fost între primele care au conceput protocoale pentru a reveni în activitate.

A fost deja anunţat că cei care vor veni pentru gală din afara oraşului vor trebui să facă teste PCR pentru Covid-19 şi să stea o perioadă în carantină. Producătorii au făcut acum precizări vagi cu privire la necesitatea ca publicul să poarte măşti de protecţie.

„Măştile vor juca un rol foarte important în istoria acelei nopţi”, a spus Soderbergh. „Dacă este criptic, aşa trebuie să fie”.

Conceptul de „istorie” a premiilor Oscar este ceva ce producătorii subliniază constant în ultimele luni şi reprezintă ideea de bază a galei: va fi un eveniment mult mai asemănător unui film decât unei ceremonii obişnuite.

Gala Oscar 2021 va avea estetica unui film, va fi transmisă în 24 de cadre pe secundă şi cu un format panoramic, vor fi folosite încadrări similare unei filmări şi nu unui program de televiziune, şi, potrivit producătorilor, vor fi „trei ore de divertisment” bazate pe „optimism” şi „onestitate”.

Ei au reiterat că intervenţiile prin Zoom nu vor exista şi vor opta, acolo unde este cazul, prin conexiune prin satelit.

„Motivul pentru asta este că aşa vom putea controla imaginea, vom putea controla sunetul şi va părea mult mai integrat în tot spectacolul”, a explicat Soderbergh.

Două sedii secundare ale Oscar vor fi în Londra şi Paris, unde vor putea veni nominalizaţii ce nu pot ajunge la Los Angeles.

Covorul roşu va fi anul acesta „mult redus” şi va fi inclus în avanpremiara show-ului, când vor fi interpretate cele cinci piese nominalizate la categoria „cel mai bun cântec original”.

De asemenea, va fi conceput un program special post-ceremonie.

Între prezentatorii galei se numără Brad Pitt, Zendaya, Rita Moreno, Joaquin Phoenix, Harrison Ford, Laura Dern, Regina King, Marlee Matlin, Reese Witherspoon, Renée Zellweger, Angela Bassett, Halle Berry, Bong Joon Ho, Don Cheadle şi Bryan Cranston.

Alte nume urmează să fie anunţate zilele acestea.

Lungmetrajul „Mank” al lui David Fincher, cu Gary Oldman în rol principal, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar 2021, zece, însă „Nomadland” al lui Chloe Zhao, cu Frances McDormand în centru, cu opt selecţii, este favorit.

O producţie românească se află acum pentru prima dată în rândul nominalizaţilor - „colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este candidat la două categorii: „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Oscar 2021. Decernarea premiilor va fi LIVE în România pe Voyo.ro și Pro Cinema
Oscar 2021. Decernarea premiilor va fi LIVE în România pe Voyo.ro și Pro Cinema

Decernarea Premiilor Oscar 2021 va fi transmisă online, în exclusivitate, de platforma Voyo.ro. Fanii filmelor vor putea vedea festivitatea din acest an și la TV, pe postul PRO CINEMA.

Actorul George Segal a murit la vârsta de 87 de ani
Actorul George Segal a murit la vârsta de 87 de ani

Actorul american George Segal, nominalizat în 1967 la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din filmul "Who's Affraid of Virginia Woolf?", a murit, marţi, în California, la vârsta de 87 de ani.

Documentarul ”colectiv” este primul film românesc nominalizat la premiile Oscar
Documentarul ”colectiv” este primul film românesc nominalizat la premiile Oscar

Premieră uriașă pentru filmul românesc. Documentarul "Colectiv" al regizorului Alexander Nanau este prima peliculă romanescă nominalizată la premiile Oscar, decernate de Academia Americană de film.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă