David Guetta organizează concerte online. Când va putea fi urmărit de români

×
Codul embed a fost copiat

Cunoscutul DJ David Guetta s-a adaptat noilor condiții și nu mai susține concerte pe stadioane sau pe plaje, ci pe internet. Iar fanii dansează din camerele lor și îi transmit mesaje pe rețelele sociale.

De curând, artistul a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru cei afectați de COVID-19 și a susținut un show pe acoperișul unui bloc din Miami.

David Guetta, artist: „Mi-am dorit să simt ca și cum aș avea un public, mi-a plăcut ideea acestui concert în mijlocul blocurilor turn, cu oameni care asistă de la balcoane, și a fost pur și simplu uimitor. Vestea cea mai bună e că am strâns peste 750.000 de dolari. Mulțumită acestui lucru, avem posibilitatea să repetăm concertul în New York City."

Fanii artistului francez, dar nu numai, pot dona bani în contul mai multor organizații caritabile din Statele Unite și Franța, însă și pentru Organizația Mondială a Sănătătii.

David Guetta,artist: „De asemenea, am interacționat cu oamenii pe Zoom. Și mi s-a părut foarte tare. Puteam vedea copiii dansând acasă. Îi puteam vedea pe toți cum au micile lor petreceri. Puteam interacționa cu ei. Unii îmi scriau mesaje, iar eu răspundeam. A fost chiar tare. Pare mult mai real. Pare mai mult că suntem oameni de spectacol, asta facem noi.”

Citește și
Ibiza
Scene interzise minorilor surprinse la balconul unui hotel din Ibiza
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

În perioada de carantină, DJ-ul a avut activitate intensă și a compus noi melodii. În plus, se gândește deja la colaborări cu alți artiști.

David Guetta, artist: „Nu cu mulți. Am simțit întotdeauna ceva pentru Adele și sper că într-o zi să se întâmple (să cânt cu ea). Îmi plac artiștii care au suflet. De aceea sunt așa - probabil Sia este artistul meu favorit. Am cântat "Titanium" împreună și această este o înregistrare care ne-a schimbat viețile.”

 

Următorul concert al lui David Guetta va fi la New York, dar deocamdată locul în care va fi organizat este ținut secret. Spectacolul va putea fi urmărit în direct pe 31 mai, începând cu ora 2 noaptea, ora României.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
David Guetta a fost declarat producătorul muzical al anului 2019
David Guetta a fost declarat producătorul muzical al anului 2019

Site-ul 1001tracklists a publicat clasamentul dedicat producătorilor "Top 101 Producers 2019", locul 1 ajungând la francezul David Guetta, unul dintre DJ-ii de mainstage ai festivalului UNTOLD.

Scene interzise minorilor surprinse la balconul unui hotel din Ibiza
Scene interzise minorilor surprinse la balconul unui hotel din Ibiza

Un bărbat și o femeie care au întreținut relații sexuale în balconul unui hotel din Ibiza au fost fotografiați de martorii șocați.

Festivalul TimeShift. 20.000 de oameni s-au strans in Capitala pentru a-l vedea pe scena pe David Guetta. Ce a cerut dj-ul
Festivalul TimeShift. 20.000 de oameni s-au strans in Capitala pentru a-l vedea pe scena pe David Guetta. Ce a cerut dj-ul

Festivalul TimeShift. Peste 20.000 de tineri au vibrat sambata seara, in Capitala, pe muzica celebrului David Guetta, sosit pentru a treia oara in tara noastra.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.