Codin Maticiuc, infectat cu noul coronavirus. "Nu, nu este o glumă. Protejați-vă cât puteți"

×
Codul embed a fost copiat

Codin Maticiuc a anunțat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, faptul că este infectat cu noul coronavirus.

 

„Am covid19. Nu, nu este o glumă macabra de Valentine’s Day. Este o realitate. Una de care m-am ferit de când a început pandemia cât de mult am putut. Aproape ca regret acum ca n-am fost deloc la LOFT vara asta”, și-a început mesajul Codin Matinciuc.

Acesta a transmis că nu știe de unde a contractat virusul, mai ales că în tot acest timp a avut grijă pe cât posibil să se protejeze.

"Anunțul public îl fac astăzi, după finala Masked Singer România pentru ca nici eu, nici ProTv-ul nu ne-am dorit ca audiențele zdrobitoare de concurență pe care le-am înregistrat aseară sa fie puse de concurența pe seama unui „stunt de PR” sau ceva de genul. Știu, suntem paranoici dar suflatul în iaurt a devenit sport național”, a mai scris actorul.

Citește și
Simona Halep
Simona Halep a fost testată pozitiv la COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Codin a transmis și un apel către români, prin care îi îndeamnă să respecte regulile.

"Protejați-va cât puteți. Purtați mască, nu e atât de greu, am demonstrat-o chiar noi cei de la Tshirt Factory când am făcut măștile noastre și cool și ușoare pe care trei luni mai târziu OMS-ul le-a declarat pe locul 3 ca siguranță. Încercați să amânați cât puteți momentul contactării acestui virus care poate fi fatal pentru oamenii în vârstă", spune acesta.

Codin Maticiuc a fost jurat la "Masked Singer", noul show al PRO TV din această toamnă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Care sunt șansele ca Bucureștiul să intre în carantină. Răspunsurile oferite de Nelu Tătaru și Nicușor Dan
Care sunt șansele ca Bucureștiul să intre în carantină. Răspunsurile oferite de Nelu Tătaru și Nicușor Dan

În contextul în care numărul de infectări cu noul coronavirus crește dramatic în Capitală, în ciuda măsurilor impuse de autorități, decidenții politici sunt chestionați cu privire la o posibilă carantinare generală a Bucureștiului.

Simona Halep a fost testată pozitiv la COVID-19
Simona Halep a fost testată pozitiv la COVID-19

Simona Halep a anunțat că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Românca se află în țară și a postat anunțul pe contul personal de Twitter.

Situație critică la UPU Târgoviște. Medicii şi asistenţii cedează pe rând în fața Covid
Situație critică la UPU Târgoviște. Medicii şi asistenţii cedează pe rând în fața Covid

Situaţie critică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte. Din cei 7 medici care fac de gardă aici, nu mai puţin de 4 s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar unul dintre ei este în stare gravă, la terapie intensivă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.