Surse: Un vlogger celebru din Romania ar fi consumat substanțe interzise la volan. ”Nu declar nimic”

politia filtru
Shutterstock

Poliţia din Râşnov a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, relatează Brasov.net.

Potrivit sursei citate, persoana de la volan ar fi chiar Matei Dima, cunoscut publicului larg ca Bromania. El a fost oprit de poliţişti şi testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

„În fapt, astăzi, 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a transmis Comisar de politie Alina-Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Citește și
Merkel
Angela Merkel vrea prelungirea restricțiilor pe teritoriul Germaniei și în luna aprilie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un mesaj postat pe reţele de socializare, Matei Dima a negat că s-a urcat „beat sau drogat la volan”, însă recunoaşte că a făcut „o boacănă” în urmă cu mai mult timp, motiv pentru care i s-a luat carnetul.

Primele declaraţii ale vloggerului

 

„Nu pot să declar nimic momentan, că se preia şi se schimbă, deja am şi nişte chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic. Nu declar nimic. Las organele de poliţie să-şi facă treaba. Până nu se stabileşte clar ce s-a întâmplat, nu ştiu. Acum ştiţi cum sunt oamenii, fiecare o să interpreteze în felul lui. Nu vreau să zic nimic, nici nu vă cunosc“, a spus el la Observatornews.ro.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Capitala ar putea să reintre în carantină din cauza ratei de infectare. Voiculescu: „Nicio măsură nu poate fi eliminată”
Capitala ar putea să reintre în carantină din cauza ratei de infectare. Voiculescu: „Nicio măsură nu poate fi eliminată”

Bucureştenii ar putea să iasă din case doar cu declaraţie pe proprie răspundere şi cu un motiv bine întemeiat, ne spune ministrul Sănătăţii.

Angela Merkel vrea prelungirea restricțiilor pe teritoriul Germaniei și în luna aprilie
Angela Merkel vrea prelungirea restricțiilor pe teritoriul Germaniei și în luna aprilie

Guvernul federal condus de Angela Merkel vrea să prelungească şi în aprilie restricţiile antiepidemice în vigoare în Germania din cauza valului al treilea al epidemiei.

Județele aflate în scenariul roșu din cauza COVID. Incidență de 6,01 în Timiș
Județele aflate în scenariul roșu din cauza COVID. Incidență de 6,01 în Timiș

Judeţul Ilfov a ajuns la o incidenţă de 6,66 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.