A transformat mine de creion în personaje din Game of Thrones. Expoziţia, la Bucureşti

×
Codul embed a fost copiat

O mică parte din universul „Game of Thrones" se află zilele acestea la București, în cadrul unei expoziții mai puțin obișnuite. Treizeci de figurine inspirate din faimosul serial au fost sculptate în mină de creion și reproduse în cele mai mici detalii.

„Regele Nopții", „Tronul de Fier" și „Jon Snow" sunt câteva dintre creațiile milimetrice care pot fi admirate de curioși.

Meticulos şi cu o răbdare de fier, Salavat Fidai a sculptat în mină de creion aceste figurine inspirate din universul serialului "Game of Thrones". Tăcut şi folosind un microscop, lucrează la o singură piesă, în medie, două zile.

"Cea mai complexă piesa din această expoziţie este Dragonul cavalerului alb o piesă la care am lucrat doua saptămâni pentru că primul exponat s-a stricat şi a trebuit să îl reiau de la zero. Din punct de vedere tehnic este cea mai complicată piesa a expoziţiei."

Aceste creaţii, aflate acum în Bucureşti, au ajuns şi în Thailanda, Malaezia şi Singapore.

Citește și
game of thrones
Reacția HBO după ce într-o scenă din Game of Thrones a apărut un pahar de cafea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Figurinele au între 2 şi 5 milimetri aşa că aveţi neapărat nevoie de o lupă ca să le studiaţi şi cele mai fine detalii. Le găsiţi expuse până pe 26 mai.

De-a lungul timpului, 350 de astfel de sculpturi minuscule ieşite din mâinile bărbatului au fost expuse în galerii din Statele Unite, Australia, Italia şi Germania.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fanii au aflat cum se termină Game of Thrones: ”E cel mai prost final din istoria TV”
Fanii au aflat cum se termină Game of Thrones: ”E cel mai prost final din istoria TV”

Reacții dure din partea fanilor Game of Thrones după ce un rezumat al scenariului pentru ultimele două episoade ale sezonului final a fost publicat online.

Reacția HBO după ce într-o scenă din Game of Thrones a apărut un pahar de cafea
Reacția HBO după ce într-o scenă din Game of Thrones a apărut un pahar de cafea

HBO a răspuns cu o glumă după ce în episodul al patrulea al serialului „Game of Thrones” a apărut un pahar de cafea Starbucks.

Greșeală sau premeditare? Un pahar de cafea cu capac apare în episodul 4 din Game of Thrones
Greșeală sau premeditare? Un pahar de cafea cu capac apare în episodul 4 din Game of Thrones

Un pahar de Starbucks poate fi văzut într-una dintre secvenţele episodului al patrulea din serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, care a fost difuzat duminică seară.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă