Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

×
Codul embed a fost copiat

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani. Anunțul a fost făcut, joi, de Familia Regală Britanică.

UPDATE 23.35 Charles al III-lea este acum noul rege al Marii Britanii. În momentul în care Regina Elisabeta a II-a a murit, fiul ei cel mai mare a devenit automat rege, fără să fie nevoie de nicio ceremonie. Astfel, Charles, prințul de Wales, a devenit noul monarh.

UPDATE 23.18 Vladimir Putin a transmis condoleanţe Regatului Unit pentru "pierderea ireparabilă" a Reginei Elisabeta a II-a. Președintele rus vorbește de „sprijin” pentru membrii familiei regale și întregul popor britanic.

UPDATE 23.16 Papa Francisc a deplâns joi moartea reginei Elisabeta a II-a, lăudând „serviciul neobosit pentru binele ţării sale şi exemplul său de devotament faţă de datorie''.

 UPDATE 22.53 Turnul Eiffel din Paris nu va fi luminat joi seară, în semn de omagiu pentru regina Elisabeta a II-a.

Citește și
Regina Elisabeta a II-a - 12
Regina Elisabeta a II-a, sfătuită de medici să renunțe la alcool. Ce îi plăcea să consume în fiecare seară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Brazilia, preşedintele Jair Bolsonaro a decretat trei zile de doliu naţional după moartea reginei.

UPDATE 22.41 Imagini LIVE de la Palatul Buckingham. Britanicii s-au adunat pentru a depune un ultim omagiu pentru regină.

UPDATE 22.22 Sicriul reginei Elisabeta a II-a urmează să fie expus pe un catafalc de onoare în vastul şi medievalul Westminster Hall din Palatul Westminster din Londra.

UPDATE 21.42 Înștiințarea oficială a morții Reginei a fost plasată pe poarta Palatului Buckingham.

Anunțul spune: „Regina a murit pașnic la Balmoral în această după-amiază”.

 

UPDATE 21.28 Prințul Charles a oferit prima reacție oficială, după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

„Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristețe pentru mine și pentru toți membrii familiei mele”, este primul mesaj transmis de Charles după moartea mamei sale.

UPDATE 21.19 Familia Regală a României şi-a exprimat, joi, "marea durere" la vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Și Klaus Iohannis, președintele României, a transmis, joi seară, condoleanţe după decesul Reginei Elisabeta a II-a.

UPDATE 21.16 Lizz Truss: „Un șoc imens pentru națiune și lume”

„Suntem cu toții devastați la aflarea veștii morții Reginei, un șoc imens pentru națiune și lume”, a tarnsmis premierul Marii Britanii, conform BBC.

UPDATE 21.14 Pagina web oficială a familiei regale britanice a fost „dezactivată temporar” ca urmare a încetării din viaţă, joi, a reginei Elisabeta a II-a, la reşedinţa sa din castelul Balmoral, în Scoţia, la vârsta de 96 de ani.

UPDATE 21:06 Un curcubeu dublu a apărut deasupra Palatului Buckingham, în timp ce mulțimea se adună pentru a o plânge pe regină.

UPDATE 20:49 Steagul de la Palatul Buckingham a coborât în bernă 

UPDATE 20:32

„Regina a murit în pace la Balmoral, în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine”, este mesajul transmis pe www.royal.uk.

Prinţul Charles a devenit regele Marii Britanii. Vezi AICI care este succesiunea la tronul Regatului Unit. 

Cine a fost Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a fost cel mai longeviv monarh din lume. Suverana, care s-a născut pe 21 aprilie 1926 la Londra, a crescut fără să se aştepte că urma să devină regină.

Tatăl ei, George al VI-lea, a preluat coroana după ce fratele lui mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936 pentru a putea să se căsătorească cu o americancă divorţată, Wallis Simpson.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani şi, de atunci, a depăşit recordul de longevitate deţinut de stră-străbunica ei regina Victoria, devenind în septembrie 2015 monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii.

Totodată, ea este suverana altor 15 foste colonii britanice, fiind recunoscută cu acest titlu inclusiv în Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Prinţul Philip, cu care regina Elisabeta a II-a s-a căsătorit în 1947, a murit pe 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani.

Copilărie

Prinţesa Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind primul copil al prinţului Albert, duce de York (viitorul rege George al VI-lea), cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea şi al reginei Mary, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York (Regina-Mamă).

A fost botezată la Palatul Buckingham, la 29 mai 1926. Lilibet, după cum era strigată de membrii familiei sale, şi-a petrecut primii ani de viaţă în reşedinţa londoneză din Piccadilly 145, aparţinând părinţilor săi, şi la White Lodge în Richmond Park.
A copilărit în casele de la ţară ale bunicilor săi paterni şi materni. În 1930, s-a născut sora sa, prinţesa Margaret Rose (care a murit la 9 februarie 2002).

Prinţesele au studiat acasă, asemenea altor fete ce proveneau din familii înstărite. Au luat lecţii de franceză, matematică, istorie, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie şi înot. Odată cu urcarea pe tron a tatălui său, prinţesa Elisabeta a început să studieze istoria şi dreptul constituţional, pregătindu-se pentru o viitoare domnie, potrivit biografiei publicate pe site-ul royal.gov.uk.

Soarta prinţesei Elisabeta s-a schimbat în întregime odată cu decesul bunicului său, suveranul George al V-lea, la 20 ianuarie 1936. Regele Edward al VIII-lea a abdicat în decembrie 1936, tronul revenindu-i ducelui Albert de York, primul în linia de succesiune, tatăl prinţesei, care a devenit regele George al VI-lea.

După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, luând titlul Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta. Ceremonia de încoronare a avut loc în 1937.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Regina Elisabeta a II-a i-a criticat pe liderii lumii, fără să știe că microfonul rămăsese deschis
Regina Elisabeta a II-a i-a criticat pe liderii lumii, fără să știe că microfonul rămăsese deschis

Într-o conversaţie privată, regina Elisabetata II-a a Marii Britanii și-a exprimat frustrarea provocată de șefii de stat și de guverne care doar vorbesc despre urgența de a opri schimbările climatice, dar nu fac ceva concret în acest sens.

Regina Elisabeta a II-a, sfătuită de medici să renunțe la alcool. Ce îi plăcea să consume în fiecare seară
Regina Elisabeta a II-a, sfătuită de medici să renunțe la alcool. Ce îi plăcea să consume în fiecare seară

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 95 de ani, a fost sfătuită de medici să renunțe la alcool. Cu puțin timp în urmă, aceasta a fost fotografiată în timp ce se deplasa cu ajutorul unui baston.

Regina Elisabeta a II-a a tăiat un tort cu o sabie. Ce le-a spus celor prezenți încât a stârnit hohote de râs
Regina Elisabeta a II-a a tăiat un tort cu o sabie. Ce le-a spus celor prezenți încât a stârnit hohote de râs

Regina Elisabeta a II-a a tăiat un tort cu o sabie. Ce le-a spus celor prezenți încât a stârnit hohote de râs

Regina Elisabeta a II-a a primit un trandafir numit după regretatul ei soţ, prinţul Philip
Regina Elisabeta a II-a a primit un trandafir numit după regretatul ei soţ, prinţul Philip

Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a fost dăruit un trandafir numit după regretatul ei soţ, prinţul Philip, pentru a marca 100 de ani de la naşterea celui care i-a fost alături timp de peste şapte decenii, a anunţat joi Palatul Buckingham, relatează Reuters.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.