(P) PC Garage lansează “Şcoala de Hardware”. Emisiuni LIVE interactive şi educative

promo

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, lansează pe canalul de YouTube o serie de emisiuni LIVE interactive si educative.

Emisiunile sunt lansate sub numele de Şcoala de Hardware. Acestea vor avea un format interactiv și educativ, fiind adresate copiilor, abordând toate subiectele de interes din sfera hardware.

În cadrul „Școlii de Hardware”, Mădălin, Răzvan și Daniela, alături de diverși invitați speciali, vor discuta despre tot ce înseamnă hardware – de la PC-uri și laptopuri, până la mouse-uri și tastaturi. În teorie, toată lumea știe ce este un calculator: acea mașină care prelucrează și manipulează informații, pentru a ajuta utilizatorii să realizeze mai repede sau mai ușor diferite activități, sau chiar pentru relaxare. Faptul că această mașină este alcătuită din hardware și software și ce reprezintă fiecare dintre cele două nu este însă la fel de banal pentru toată lumea. Diferențele, precum și rolul diverselor componente fizice ce alcătuiesc hardware-ul, precum procesorul, placa de bază, memoria RAM, placa video sau echipamentele care alcătuiesc interfața cu utilizatorul, sunt cu atât mai străine unui public destul de numeros.

Gândit ca un proiect educaţional menit sa stârnească curiozitatea celor mici şi să le răspundă la toate întrebările legate de componentele unui calculator/laptop, Școala de Hardware va fi live pe canalul de Youtube PC Garage în fiecare joi, de la ora 15.00, începând cu data de 2 aprilie. Astfel, toate componentele unui sistem de calcul vor beneficia de câte o transmisie live, în cadrul căreia Mădălin, Răzvan și Daniela vor explica pentru cei mici, în termeni pe care să-i înțeleagă, rolul fiecăreia și cum interacționează una cu cealaltă. De asemenea, vor fi incluse și mici lecții de istorie a calculatorului, care vor include printre altele informații despre datele de apariție ale primului procesor, primei plăci de bază sau primei unități de stocare și despre impactul pe care l-au avut ele. De exemplu, primul PC a apărut în anul 1981, urmat de primul laptop în 1985 și de prima tabletă în 1987.

Prin acest proiect educativ, PC Garage își propune să îi încurajeze pe cei mici să facă primii pași în lumea IT și să interacționeze cu ei, punându-le la dispoziție materiale educative și informații utile, primite direct de la reprezentanții mărcilor din domeniul IT. „Școala de Hardware” va debuta pe data de 2 aprilie cu o ediție introductivă, în care va răspunde la întrebări precum: Ce este „Școala de Hardware”?, Când va avea loc?, Unde? Cum? Cât? De ce?

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şcoala online este viitorul!

Importanța tehnologiei în educație, modul prin care aceasta poate stimula dezvoltarea tinerelor generații și contribui la evoluția societății reprezintă un subiect dezbătut intens în România. Învățarea eficientă cu ajutorul tehnicii de calcul oferă avantaje oricărui sistem de educație modern, dar necesitatea sa devine cu adevărat evidentă în momente cheie sau în situații de criză. De exemplu, îi poate ajuta pe profesori să predea de la distanță și pe elevi să își continue studiile fără a-și părăsi locuința, dar ar permite în același timp oamenilor să socializeze extrem de ușor fără a-și asuma niciun fel de riscuri. Mai puțin dezbătută este însă nevoia de a educa potențialii utilizatori de tehnologie în scopuri educative cu privire la importanța acesteia. Sună, într-adevăr, paradoxal, dar realitatea este că nu poți avea un public care să înțeleagă vitalitatea unei astfel de abordări fără a-l educa înainte în acest scop. PC Garage se mândrește cu o lungă experiență în susținerea iubitorilor de jocuri pe PC și a pasionaților de hardware din România – atât prin campaniile derulate de-a lungul anilor, cât și prin diferitele activități de informare și comunicare cu aceștia. Cu o comunitate puternică alături, compania consideră că a venit momentul pentru a mai face un pas și a decis ca, folosindu-se de popularul său canal de YouTube, să demareze un proiect educațional, prin lansarea unei emisiuni interactive și educative adresate cu precădere celor mici.

Emisiunea educativă „Școala de Hardware” se va difuza live în fiecare zi de joi, de la ora 15:00, pe canalul de YouTube PC Garage. Mai multe informații despre acest proiect sunt disponibile pe pagina oficială PC Garage. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Hottscan 3D - scanarea încăperilor pentru proiectarea mobilierului pe comandă
(P) Hottscan 3D - scanarea încăperilor pentru proiectarea mobilierului pe comandă

Progresele tehnologice din ultimele decenii si-au pus amprenta puternic asupra lumii moderne, influentand si imbunatatindu-ne calitatea vietii, contribuind la dezvoltarea si eficientizarea proceselor de productie din diverse domenii si industrii.

(P) NEI Divizia de Securitate a asigurat derularea în siguranţă a festivalului West Side Flower Fest 2024 din București
(P) NEI Divizia de Securitate a asigurat derularea în siguranţă a festivalului West Side Flower Fest 2024 din București

În perioada 31 mai - 2 iunie 2024, echipa NEI Divizia de Securitate a avut misiunea de a asigura securitatea și protecția festivalului West Side Flower Fest, desfășurat în Sectorul 6, în Parcul Drumul Taberei și pe Bulevardul Drumul Taberei.

(P) Malina îți aduce poftă de vacanță
(P) Malina îți aduce poftă de vacanță

Atunci când îți vine pofta, ceva bun de la Malina te așteaptă! În plus, vara asta, Malina aduce și cheful de vacanță!

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.