(P) Sezonul de pescuit în 2020 – echipament necesar și prohibiții

P) Sezonul de pescuit în 2020 – echipament necesar și prohibiții
Pro TV

Pescuitul este unul dintre cele mai renumite hobby-uri din întreaga lume.

Indiferent de locul în care te afli, atâta vreme cât ai în proximitate un lac și o lansetă, te poți bucura cu vârf și îndesat de o sesiune excelentă de pescuit – în condițiile în care pescuitul nu îți este tocmai necunoscut, ci se numără printre obiceiurile pe care le practici anual.

Pentru începători, identificarea echipamentului necesar și cunoașterea zonelor în care pescuitul se poate practica fără a încălca legea ar putea ridica o serie de probleme și dificultăți. Din fericire, vei descoperi în rândurile următoare cele mai importante elemente componente ale echipamentului necesar, precum și câteva dintre prohibițiile pentru pescuit aplicabile în anul 2020.

Din ce este format echipamentul unui pescar?

Multe dintre trucurile folosite de pescarii înrăiți pentru a captura cea mai mare pradă sunt cunoscute doar de ei. În zilele noastre, există însă numeroase produse special concepute pentru a atrage peștii mult mai ușor și a îmbuntătăți sesiunea de pescuit. Vei avea nevoie de:

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lansetă – ideală pentru pescuitul de crap, lanseta te va ajuta să capturezi pești în timp record. Lansetele diferă în funcție de lungime (cele mai lungi asigură o lansare mai îndepărtată), acțiunea mai mult sau mai puțin rigidă (cunoscută drept curba realizată în momentul în care lanseta este sub compresie) și tipul acestora, respectiv parabolice și semiparabolice, progresive și de vârf.

Pentru începătorii care sunt în căutare de recomandări de la un magazin pescuit, este recomandat să aleagă o lansetă de tip semiparabolic, cu lungime de 3,60 metri. Nu doar flexibilitatea, ci și lungimea contribuie la realizarea de lansări ușoare, mulțumită acțiunii semiparabolice.

Mulinetă – este potrivită pentru pescuitul la crap, în condițiile în care se alege luând în calcul următoarele recomandări: mărimea (minim 250 metri fir) și sensibilitatea frânei. Cu cât frâna mulinetei este mai bine reglată, cu atât firul nu se va rupe.

Poți găsi mulineta potrivită la acest magazin pescar, la prețuri optime și calitate garantată.

Firul – pentru pescuitul de crap, firul se poate alege doar din cele două mari categorii, respectiv firul de nailon și firul textil. Spre deosebire de cel textil, firul de nailon are o rezistență mare la rupere și permite pescuirea unei game variate de pești. Pe de altă parte, firul textil este mai puțin elastic, dar asigură o rezistență mai mare în decursul pescuitului.

În cazul debutanților, firul de nailon este alegerea ideală pentru a obține rezultate îmbucurătoare.

Reguli de pescuit aplicabile anului 2020

În perioada 04 aprilie – 02 iunie 2020, pescuitul este interzis pe lacurile de acumulare Stânca-Costești, Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, precum și în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale. În decursul celor 60 de zile, este aplicabilă prohibiția pe toate apele naturale necontractate, care sunt aflate în subordinea statului. Nici pe apele de frontieră ale României nu se poate practica pescuitul, în perioada 19 aprilie - 02 iunie inclusiv.

Dacă ai în plan o escapadă de weekend pentru pescuit, asigură-te că verifici înainte nivelul de legalitate, precum și eventualele prohibiții aplicate zonei. Iar în cazul în care pescuitul în locul vizat nu este posibil, folosește acest timp pentru a te informa și achiziționa toate cele necesare pentru momentul în care sezonul va fi din nou deschis.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.