Cum reușesc regizorii români să eclipseze cinematografia străină cu pelicule cu buget redus

×
Codul embed a fost copiat

„În culisele filmului de succes”, partea a II-a. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când regizorii români câștigă neîntrerupt premii la cele mai mari festivaluri de film de peste hotare.

Discutam cu Radu Jude. Filmele și scurt metrajele pe care le-a regizat au fost premiate la festivaluri internaționale presitigioase precum Berlin, Cannes, Karlovy Vary sau Sandance.

Anul trecut, cel mai recent film i-a adus premiul juriului la Locarno, iar presa de specialitate din Franța, Marea Britanie și Statele Unite a inclus "Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii" în topul celor mai bune filme din 2023.

În fiecare din ultimii 20 de ani, cel puțin un lung metraj românesc, documentar sau scurt metraj a fost premiat la cel puțin unul dintre marile festivaluri ale lumii. Filmele regizorilor români sunt selectate și aplaudate la scenă deschisă la Cannes, Berlin, Sundance, Veneția, Chicago, Kalovy Vary sau Locarno, chiar și la Oscaruri. Lista de pe ecran poate fi completată cu ușurință cu alte zeci de nume, titluri sau distincții.

Realismul românesc, noul stil propus lumii de regizori

Actul de naștere, manifestul, în măsura în care poate fi considerat un manifest, acestui nou cinema românesc a fost debutul în lung metraj al lui Cristi Puiu: „Marfa și Banii” din 2001.

Citește și
Podcast RTI
„România, știi bine!”, ep. 56, cu Paula Herlo. „Program de subdezvoltare locală”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Moartea Domnului Lăzărescu” este și mai important. Succesul acelui film la festivalul de la Cannes s-a soldat și cu vânzări.

Noul val al cinema-ului românesc, așa cum a fost botezat de presa internațională, a apărut într-o perioadă în care cinematografele comuniste se închideau, iar cele din mall-uri încă nu existau.

Ani în care bugetele pentru filme erau la fel ca PIB-ul: foarte mici. În situația aia, un tânăr cineast român care făcea școala de film ieșea cu diplomă de regizor, dacă era să gândească pragmatic avea sens să gândească că șansa sa cea mai bună este să facă un film de festival să aibă succes în circuitul festivalier și astfel să-și poată și vinde filmul.

Regizorii propuneau lumii un nou stil: realismul românesc. Filme cu o imagine austeră, cadre lungi și puține personaje. O Românie nefardată, dar cu povești puternice despre viața înainte de '89, Revoluție sau despre problemele unei societăți în tranziție care își caută drumul la intersecția dintre comunism, capitalism și multă sărăcie.

Materialul integral poate fi urmărit în clipul video de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Firma președintelui Consiliului Județean Tulcea a ridicat un bloc cu 8 etaje într-o zonă protejată istoric
Firma președintelui Consiliului Județean Tulcea a ridicat un bloc cu 8 etaje într-o zonă protejată istoric

„Județe la stăpân”, partea a II-a. În municipiul Tulcea, dejectiile se varsă direct în Dunăre, iar în centru localnicii circulă, la propriu, cu caiacul, când plouă mai serios.

„România, știi bine!”, ep. 56, cu Paula Herlo. „Program de subdezvoltare locală”
„România, știi bine!”, ep. 56, cu Paula Herlo. „Program de subdezvoltare locală”

Podcastul „România, știi bine”, realizat de echipa emisiunii „România, te iubesc!”, a ajuns la episodul 56: „Program de subdezvoltare locală”.

Povestea impresionantă a rapperului Spike. Cum încearcă să schimbe societatea în bine
Povestea impresionantă a rapperului Spike. Cum încearcă să schimbe societatea în bine

Are 36 de ani și muncește de la 14, iar de vreo doi ani ia cu asalt topurile muzicale de la noi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.