Cine este senatorul PNL prins cu o dublă minciună de Paula Herlo: ”A fost halucinant!”

×
Codul embed a fost copiat

Pe senatorul PNL Iulian Dumitrescu, jurnalista Paula Herlo l-a găsit la ședința biroului politic al PNL de la Senat, astfel că l-a așteptat să termine discuțiile, ca să îl întrebe despre afacerile lui în județul Călărași.

Însă senatorul liberal a aflat de la colegii săi, care veneau la ședință, că este așteptat pe hol de către o echipă a emisiunii ”România, te iubesc!”, așa că ... s-a lăsat așteptat, sperând că Paula Herlo va renunța. Ceea ce nu s-a întâmplat, bineînțeles.

La un moment dat, parlamentarul a rămas aproape singur în sală. Timpul trece ... și apare după mai bine de 30 de minute:

”Nu am făcut afaceri în Călărași, sunt legende și povești, multe. N-am făcut afaceri decât până în 2008, nu am avut treabă cu statul și vă mulțumesc și vă urez o zi bună.” - spune Iulian Dumitrescu în timp ce încerca să scape de jurnalista Pro TV îndreptându-se spre liftul Parlamentului.

Însă senatorul PNL Iulian Dumitrescu a făcut afaceri în Călărași din 2007 până în 2009, alături de asociatul său, semnând contracte în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.

Citește și
RTI Calarasi
Oltenița, oraș port care nu există pe harta turismului. Cine vrea job face naveta la București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 2008, Dumitrescu și-a cesionat acțiunile către asociatul său, dar a continuat să semneze contracte cu Consiliul Județean în calitate de director, inclusiv în 2009. Din 2010 nu mai semnează contracte, iar explicația vine puțin mai târziu, pentru că se hotărăște să intre în politică.

În 2012 a apărut pe afișe electorale și a cerut să fie votat senator de Călărași. Susținătorul candidaturii a fost chiar semnatarul contractelor de asfaltări, Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean.

După retragerea lui, în afaceri a intrat tatăl său, alături de fostul asociat, care a încheiat contracte la Călărași.

Acuzat că ar fi în spatele unui grup de interese, Paula Herlo i-a cerut senatorului un punct de vedere.

Semnăturile lui apar pe contracte inclusiv în 2009. Ca o coincidență, după ce Dumitrescu ajunge senator, fostul asociat câștigă lucrare după lucrare în Călărași. În programul PNDL, județului Călărași i-au fost alocate aproximativ 90 de milioane de euro: Peste 50 de milioane au ajuns la firmele deținute de fostul său asociat.

A fost halucinant. Aveam așa un teanc de contracte, toate semnate de Iulian Dumitrescu. Iar el îmi spunea, uitându-se în ochii mei, că n-a făcut afaceri cu statul și că a avut afaceri până în 2008. Ori eu aveam contracte inclusiv din 2009. Deci, iată, 2 minciuni în același timp: 1, n-a făcut afaceri cu statul, 2 n-am semnat după 2008. (...)

Întrebarea mea a fost: de ce ai alege să minți într-o situație de genul ăsta? De ce să te ascunzi, de ce să nu spui adevărul? Că da, până în 2009 am semnat sau până în 2010, după care am intrat în politică și a rămas asociatul meu și nu mă mai interesează. Nu era nicio problemă să fi făcut afaceri. Noi încercam doar să ne lămurim până când a făcut afaceri, ce s-a întâmplat cu acele afaceri.” - a spus Paula Herlo în podcastul ”România, știi bine!”, episodul 30, difuzat exclusiv online pe www.stirileprotv.ro, pe www.protvplus.ro, pe canalul de YouTube "Romania, te iubesc!" și pe paginile noastre de Facebook: ”România, te iubesc! și Știrile Pro TV.

 

Toate podcast-urile ”România, știi bine!” pot fi ascultate și descărcate gratuit de pe romaniastiibine.podbean.com

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
”România, știi bine”, episodul 30, cu Paula Herlo. Povești nespuse la TV despre Călărași
”România, știi bine”, episodul 30, cu Paula Herlo. Povești nespuse la TV despre Călărași

Podcast ”România, știi bine”, episodul 30. Paula Herlo a prezentat în campania ”Județe la stăpân”, difuzată la Pro TV, situația din Călărași, care este un județ sărac, deși are toate calitățile pentru a fi prosper.

Oltenița, oraș port care nu există pe harta turismului. Cine vrea job face naveta la București
Oltenița, oraș port care nu există pe harta turismului. Cine vrea job face naveta la București

JUDEȚE LA STĂPÂN: CĂLĂRAȘI II. Firmele care au câștigat contracte în Călărași au prosperat mai ales în timpul programelor PNDL și au funcționat doar câțiva ani.

Caracatița Călărași. Județ cu acces la autostradă si două porturi, rămas în Evul Mediu
Caracatița Călărași. Județ cu acces la autostradă si două porturi, rămas în Evul Mediu

JUDEȚE LA STĂPÂN: CĂLĂRAȘI I. Campania “Județe la stăpân” ajunge la Călărași, județ sărac, deși are toate calitățile pentru a fi prosper: la o oră jumătate de Capitală, cu acces la autostradă și două porturi la Dunăre, nu se laudă cu mari realizări.

Cum s-au trezit doi albanezi patroni de firme în Călărași. Schema infracțională care a îmbogățit capii județului
Cum s-au trezit doi albanezi patroni de firme în Călărași. Schema infracțională care a îmbogățit capii județului

JUDEȚE LA STĂPÂN: CĂLĂRAȘI III. Oltenița e al doilea oraș port la Dunăre și, în ciuda potențialului turistic uriaș, azi e doar un oraș dormitor pentru zecile de mii de oameni care fac naveta la București.

Așa arată un taxi în România anului 2020. Cât a plătit Paula Herlo pentru o cursă cu un cal
Așa arată un taxi în România anului 2020. Cât a plătit Paula Herlo pentru o cursă cu un cal

Duminică, de la ora 18.00, la ”România, te iubesc!”, difuzată la Pro TV, vom urmări oameni și locuri din Câmpia Română, mai exact din județul Călărași.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.