Despre Dumnezeu și Mănăstirea „Sihăstria Putnei” într-o ediție specială „România, te iubesc”, duminică seară, cu Alex Dima

×
Codul embed a fost copiat

O colonie a cerului, un loc în care oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu, așa este văzută de credincioși Mănăstirea „Sihăstria Putnei” din nordul Bucovinei.

Duminică seară, la emisiunea „România, te iubesc”, într-o ediție specială, pătrundem în acest spațiu numit de mulți „acasă”, un loc în care pelerinii își găsesc liniștea, au vreme pentru suflet și îl descoperă pe Dumnezeu cu ajutorul părinților care s-au retras departe de zgomotul lumii.

Pe Valea brăzdată de pârâul Ursoaia, în inima Bucovinei, toaca și dangătul clopotelor cheamă la rugăciune. Începe o nouă zi în Mănăstirea Sihăstria Putnei. Cu fețele încadrate de camilafcele negre, la lumina lumânărilor și învăluiți de fumul tămâiei, călugării se roagă pentru sufletele lor și pentru oamenii din lume care ajung aici atrași ca de un magnet.

Freamătul zgomotos al lumii e departe de acest loc.

La „România, te iubesc!” aflați secretul care îi aduce pe oameni aici.

Citește și
pasager turist avion
Cât a costat în medie un bilet de avion pentru city-break de Paște, în Europa. A fost mai scump cu 9 euro față de 2022
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Părintețe Nectarie, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei: „Îi învăț pe părinți să nu îi judece pe oameni. Să îi luăm așa cum sunt ei. Era o vorbă a Sfântului Macarie. Iubește pe oameni așa cum sunt ei ca și Dumnezeu să te iubească așa cum ești tu. Așa acum ești. Și eu sunt păcătos și toți greșim. Important este să ne asumăm aceste greșeli, să le dăm înaintea lui Dumnezeu și să ne străduim să nu mai greșim”.

Părintețe Chiril: „O prăjitură paisie care e cu gem de prune și gris. Este de post, dar e foarte bună. Am nimerit bine. Așa îi întâmpinăm pe toți. Nu poți să stai la masă și să dicutăm ca la ghișeu. Da, ai venit. Ce vrei, da asta e rezolvarea, poftim rețeta și pleci. Fiind o discuție liberă, trebuie să îi oferi omului și un ambient. Să fie discuție liberă, o cafea, o apă, un suc, omul să se simtă bine primit”.

La „România, te iubesc” vedem cu funcționează Mănăstirea Sihăstria Putnei, care sunt regulile și ce îl mână pe un om să se călugărească.

Părintele Hrisostom: „Tu cu tine cum zici. Ok, de aici pornesc și încep să cresc? Părinții ne arată calea gândului la moarte. Vedeți, Hristos a înviat are legătură și cu Vinerea Mare, cu momentul morții. Dar Domnul n-a venit să ne lase acolo. A venit să ne spună Hristos a înviat, hai cu mine că am de lucru”.

Călugării au atras fonduri europene și au construit case de oaspeți, cabinet psihologic, cămin pentru bătrâni. Cum e posibil, cum ajută comunitatea, cum sunt păstrate tradițiile și mai ales cum își găsesc oamenii liniștea în acest loc aflați într-o ediție specială, de suflet, „România, te iubesc!”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Câte E-uri se găsesc într-o masă bogată de Paște. De ce trebuie să ne ferim, potrivit InfoCons
Câte E-uri se găsesc într-o masă bogată de Paște. De ce trebuie să ne ferim, potrivit InfoCons

O masă bogată de Paşte conține până la 163 de E-uri. Nu numai acestea pot fi dăunătoare pentru sănătate, ci și cantitățile exagerate de zahăr și sare.

Cât a costat în medie un bilet de avion pentru city-break de Paște, în Europa. A fost mai scump cu 9 euro față de 2022
Cât a costat în medie un bilet de avion pentru city-break de Paște, în Europa. A fost mai scump cu 9 euro față de 2022

Biletul de avion pentru excursiile de Paște costă în medie 173 de euro. În topul destinațiilor alese de români pentru 1 mai și Rusalii sunt Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi Grecia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă