Timișoreanul Timotei Julei a cucerit medalia de aur la înot, la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2023 de la Berlin

timotei julei
Facebook/dominicprimar

Timotei Julei, în vârstă de 19 ani, a izbutit să cucerească medalia de aur la Berlin, unde au avut loc Jocurile Mondiale Special Olympics 2023.

Legitimat la ACS Ambasadorii Speranței din Timișoara, unde este antrenat de Marius Pârjol, Tometei Julei a triumfat în proba de 50 de metri liber, în cadrul evenimentului sportiv de la Berlin, destinat atleților cu diazbilități intelectuale și în care au participat peste 7.000 de sportivi din 190 de țări, potrivit Tion.

Chiar am încercat să-mi găsesc cuvintele, dar nu am reușit! Sunt atât de mândru de Timotei, am trăit niște momente unice, am văzut pe podium pe treapta cea mai înaltă un sportiv senzațional, un campion mondial și acesta este din România, din Timișoara și culmea e că este sportivul pe care îl antrenez! Încă nu pot procesa importanța acestei medalii, este medalia visată de orice sportiv. Felicitări Timotei! România și Timișoara se mândresc cu tine!”, a transmis antrenorul Marius Pârjol.

Primit ca un mare campion la Timișoara

Timotei, absolvent al clasei a IX-a la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”, a fost așetptat, la sosirea acasă, pe aeroport, de familie, prieteni, profesori sau simpli susținători, printre care și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și viceprimarul Cosmin Tabără.

Timișoara are campion olimpic. Timotei Julei a câștigat medalia de aur la înot la Special Olympics Berlin, cea mai mare competiție sportivă din lume pentru persoane cu dizabilități intelectuale. Are 19 ani, e timișorean la Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței și e unul din atleții care arată că perseverența depășește orice obstacol. L-am primit de dimineață alături de familie, prieteni și susținători la aeroport. Felicitări! Suntem mândri de tine!”, a scris, pe Facebook, primarul Dominic Fritz.

Citește și
Special Olympics
Lecția de viață oferită de tinerii români care reprezintă România la Special Olympics
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
A patra medalie de aur pentru România la Campionatul European de canotaj din Slovenia
A patra medalie de aur pentru România la Campionatul European de canotaj din Slovenia

Româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioanele olimpice en titre, au câştigat medaliile de aur în proba de dublu vâsle feminin, duminică, la Campionatele Europene de la Bled (Slovenia).

 

Lecția de viață oferită de tinerii români care reprezintă România la Special Olympics
Lecția de viață oferită de tinerii români care reprezintă România la Special Olympics

Munca şi voinţa ajung dincolo de dizabilităţile intelectuale. O demonstrează tinerii de la Special Olympics care vor reprezenta România la Jocurile Mondiale de la Abu Dhabi, din această lună.

Liga 7-7-7 a medaliilor aduse in tara de la Special Olympics. Tinerii cu dezabilitati ne dau tuturor o lectie de viata
Liga 7-7-7 a medaliilor aduse in tara de la Special Olympics. Tinerii cu dezabilitati ne dau tuturor o lectie de viata

Iubirea si vointa trec dincolo de dizabilitati. Pentru ca au crezut cu tarie in asta, tinerii de la Special Olympics Romania s-au intors marti de la Los Angeles cu 7 medalii de aur, 7 de argint si 7 de bronz.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.