Turismul tradițional îi cucerește pe oaspeți. Experiențele cu care îi așteaptă localnicii

×
Codul embed a fost copiat

Experiențele autentice oferite de localnici sunt tot mai apreciate de turiști. Aceştia vor să doarmă în case vechi sau în conace restaurate şi să mănânce din preparatele specifice zonei.

Așa au apărut şi platformele specializate care adună astfel de locuri speciale. Atenţie, însă, ele sunt foarte puţine şi foarte căutate, astfel că trebuie să vă faceți rezervare cu mult timp înainte.

O experienţă de degustare de vin la una dintre familiile cu cea mai veche tradiţie în producţia vinului în zona Sibiului costă 11 euro. Oamenii fac vinul din propriile culturi, folosesc doar ustensile vechi, deguşti undeva la 3-5 tipuri de vin şi le asezonează cu brânzeturi şi pâine de casă. 

Iar astfel de experienţe sunt tot mai căutate de oamenii care vor să-şi petreacă vacanţa altfel. Pe turismul de nişă, cu specific tradiţional, au mizat şi doi soţi din Buzău. Oferă cazare într-un conac vechi pe care l-au restaurat şi le gătesc turiştilor mâncare locală.

Juranda Kirschner: "Vânătoarea de trufe, care este urmată de cursuri de gătit. Degustare de vin care se produce în zona Dealu Mare. Un pic de rafting, un pic de caiac pe râul Buzăului. În timpul verii pot să ne fie de ajutor în grădina de legume, să culeagă roşii de exemplu, să mergem în bucătărie şi să inventăm sau să reinventam preparatele pe firul sezonului."

Citește și
venetia - Italia
Veneția – ghid complet pentru o vacanță perfectă. Ce să vizitezi, unde să stai și care sunt costurile pentru turiști

Throsten Kirschner: "Avem până acum 3 apartamente, dar ne extindem. În fiecare an facem ceva în plus şi trebuie o rezervare înainte, dacă se poate o lună înainte, că avem cerere foarte mare."

Pasionat de astfel de călătorii, Radu a strâns la un loc pe o platformă unităţi de cazare autentice din toată România. Şi tot mai mulţi oaspeţi le calcă pragul.

Radu Fusea: "Foarte mulţi voiau să rezerve de pe o săptămână pe alta şi de multe ori nu era disponibil. Oamenii au început să vină cu tot mai multe experienţe cum ar fi degustare de vinuri, lactate, plimbări cu trăsura cu cai, observatoarele de animale. Vorbim de cele mai frumoase experienţe din România care sunt frecventate şi de străini şi automat trebuie să faci rezervare din timp să găseşti liber."

Şi Ciprian propune pe o altă platformă online de turism experienţe autentice în vacanţă. Aşa îi convinge şi pe străini să ne viziteze ţară.

Ciprian Sârbu: "În România vin de obicei francezi pentru turism de experienţă, vor să vadă castele, să vorbească cu ţăranii, să meargă la stână la casele ţăranilor. mulţi sunt sătui de vacanţele clasice în care stai la hotel."

Cei care își doresc să evadeze din jungla urbană cât mai departe de stresul zilnic aleg tot mai des zonele pitorești, liniștite, unde pot trăi viața autentică a localnicilor din zonele respective. Cu tot specificul ei. De la mâncare până la activități locale. O spun 73% dintre cei care trăiesc în mediul urban, potrivit unui studiu realizat de Starcom.

 

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Ce lovitură pentru România! Guvernul Bolojan naturalizează o sportivă uriașă
OFICIAL Ce lovitură pentru România! Guvernul Bolojan naturalizează o sportivă uriașă
Citește și...
Veneția – ghid complet pentru o vacanță perfectă. Ce să vizitezi, unde să stai și care sunt costurile pentru turiști
Veneția – ghid complet pentru o vacanță perfectă. Ce să vizitezi, unde să stai și care sunt costurile pentru turiști

Veneția este principalul port maritim și Capitală atât a provinciei Venezia, cât și a regiunii Veneto, în nordul Italiei.

Lista esențială pentru orice bagaj. Ce să nu uiți niciodată când pleci în vacanță
Lista esențială pentru orice bagaj. Ce să nu uiți niciodată când pleci în vacanță

O listă bine pregătită pentru bagaj este esențială pentru o experiență de călătorie fără stres și fără probleme.

Milano – ghid complet pentru turiști: modă, artă și locuri de vizitat
Milano – ghid complet pentru turiști: modă, artă și locuri de vizitat

Milano este principalul centru financiar și cel mai prosper oraș industrial și comercial din Italia. Turiștii au nevoie de un ghid complet pentru a vizita acest oraș fascinant. 

Recomandări
Reducerea numărului de parlamentari la 300 stârnește noi tensiuni. UDMR și minoritățile amenință că rup coaliția
Reducerea numărului de parlamentari la 300 stârnește noi tensiuni. UDMR și minoritățile amenință că rup coaliția

De la tăierile de angajați din primării, o nouă temă agită coaliția – reducerea numărului de parlamentari.

Primele explicații oficiale pentru avertismentele care anunțau o furtună istorică. „Trebuie să ne bucurăm că n-a fost așa”
Primele explicații oficiale pentru avertismentele care anunțau o furtună istorică. „Trebuie să ne bucurăm că n-a fost așa”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, și Florinela Georgescu, directorul de prognoză al ANM, au făcut precizări cu privire la ciclonul Barbara care a creat probleme în 22 de județe din sudul și estul țării.

Cum a scăpat Alina Bica de închisoare: Judecătorii au echivalat arestul de acasă pe timpul nopţii cu detenţia în penitenciar
Cum a scăpat Alina Bica de închisoare: Judecătorii au echivalat arestul de acasă pe timpul nopţii cu detenţia în penitenciar

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au apelat la un artificiu juridic pentru a o scăpa pe Alina Bica de efectele condamnării de patru ani de închisoare primită în anul 2019.