„Justițiarul din Berceni”. Cum au fost prinși 13 bărbați din București si Ploieşti, după ce ar fi încercat să racoleze minore

×
Codul embed a fost copiat

13 bărbați din București si Ploieşti au ajuns pe mâna poliției luna aceasta, după ce ar fi încercat să racoleze minore cu care să întreţină relaţii intime.

Indivizii habar nu aveau că nu vorbeau, în realitate, cu nişte copile, ci cu tineri care le-au întins o capcană pentru a-i demasca. O parte dintre cei prinși figurează în registrul agresorilor sexuali.

Mai multe imagini, pe care le puteți vedea în VIDEO de mai sus, au fost surprinse de o tânără care se plimba pe o stradă din Sectorul 3 din Bucureşti. Individul din filmare făcea gesturi obscene în fața fetelor care treceau pe acolo. Nu era pentru prima dată când era văzut acolo.

Alexandra, martor: „L-am mai alergat de câteva ori, dar nu am avut curaj să-l filmez. Acum l-am văzut că se uita şi am pregătit telefonul. Mai era o domnişoară în faţa mea, am văzut că a văzut-o şi s-a ascuns după maşină, de aceea era atât de pregătit”.

Încă de anul trecut, femeia a sesizat la 112 ce face individul, iar o vreme zona a fost monitorizată de poliţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum a acționat „Justițiarul din Berceni”

Tot în București un alt individ împărţea numărul lui de telefon pe stradă minorelor şi le spunea că vrea să aibă relaţii intime cu ele. Acesta a ajuns pe mâna unor tineri care s-au hotărât să acţioneze înainte să păţească cineva ceva. Şi-au luat şi un nume: justiţiarul de Berceni.

Alexandru Constandachi: „L-am prins, l-am dat pe mâna poliției, am făcut denunțul. Dumnealui i s-a făcut rău, l-a luat salvarea și, momentan, se fac cercetări. Nu am primit vreun răspuns oficial”.

După ce au demascat primul posibil agresor, tinerii au fost şocaţi de câte mesaje au primit de la alte victime.

Alexandru Constandachi: „Sunt foarte mulți care ne scriu, mesaje de la diferite victime, care ne spun despre diferiți posibili prădători. E o muncă continuă, nici nu avem timp să luăm toate cazurile și încercăm să le luăm pe cele mai importante”.
Reporter: „Câte mesaje vă vin zilnic de la victime?”
Alexandru Constandachi: „În fiecare seară stau două, trei ore pe ziua curentă și tot nu am ajuns la toate”.

Până acum, au dat în vileag 13 bărbaţi care doreau să se întâlnească la ei acasă cu fetiţe de 14 ani. Ultimul era paznic la un mall din Capitală.

Poliţiştii atrag atenţia ca aceste activităţi sunt riscante şi îi sfătuiesc pe cei care au astfel de inițiative să fie la fel de precauți ca victimele.

Daniel Saltelechi, vicepresedintele Sindicatului poliţiştilor EUROPOL: „Garantat avem de-a face cu persoane cu anumite dereglări psihice și e recomandat ca fetele să păstreze distanța față de aceste persoane, să evite să intre în locuri, spații înguste împreună cu acestea, cum ar fi lifturi sau scări de bloc, și să anunțe imediat poliția la numărul 112”.

Sunt peste 50 de mii de agresori sexuali care sunt trecuţi într-un registru naţional atunci când sunt prinşi că au comis o infracţiune.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr de 29 de ani, din Brăila, reținut de polițiști după ce a agresat sexual o fetiță de nouă ani. Individul e recidivist
Un tânăr de 29 de ani, din Brăila, reținut de polițiști după ce a agresat sexual o fetiță de nouă ani. Individul e recidivist

Un tânăr de 29 de ani, din Brăila, condamnat în trecut la șase ani de închisoare pentru agresiune sexuală, a fost reținut, joi seară, de polițiștii din Buzău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.