Tânăr din Botoșani, condamnat după ce a încercat toată seara să mituiască doi polițiști, chiar în secție. Ce le cerea

GALERIE FOTO Tezaurul descoperit la polițiștii de la Permise din Suceava
StirilePROTV

Un tânăr din Botoșani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a încercat să mituiască doi polițiști, de mai multe ori în aceeași zi, chiar în secția de poliție.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani din orașul Flămânzi a fost încarcerat luni după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani și 9 luni de închisoare, cu executare, pentru dare de mită în formă continuată, scrie Monitorul de Botoșani.

Tânărul a fost dus în seara zilei de 24 martie 2019 la o secție de poliție din Flămânzi pentru a fi audiat cu privire la o acuzație de tâlhărie.

Prima dată i-a oferit unui polițist 500 de euro pentru ca acesta să se facă că nu l-a văzut, dar a fost refuzat de omul legii.

La scurt timp, tânărul s-a îndreptat către alt polițist din secție, căruia i-a oferit 200 de euro, iar apoi 500 de euro pentru ca cercetările împotriva lui să nu fie efectuate.

Citește și
calin popescu tariceanu
DNA: Călin Popescu Tăriceanu, pus sub inculpare în dosarul mitei de 800.000 de dolari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A fost și de această dată refuzat, dar peste câteva ore s-a mai dus o dată, către același polițist, oferindu-i 1.000 de euro pentru închiderea dosarului.

Doar că polițiștii au sesizat deja Direcția Generală Anticorupție (DGA), iar tânărul a fost reținut, trimis în judecată și, pe 22 februarie, condamnat definitiv la închisoare cu executare.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv pentru corupție, s-a predat la o secție de poliție din Italia
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv pentru corupție, s-a predat la o secție de poliție din Italia

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi luare şi dare de mită şi pe al cărui nume e emis un mandat european de arestare, s-a predat la o secţie de poliţie din Bari.

DNA: Călin Popescu Tăriceanu, pus sub inculpare în dosarul mitei de 800.000 de dolari
DNA: Călin Popescu Tăriceanu, pus sub inculpare în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

Agent de la Spitalul Penitenciar Rahova, prins când lua mită 12.000 € de la un clan interlop
Agent de la Spitalul Penitenciar Rahova, prins când lua mită 12.000 € de la un clan interlop

Un agent de poliție în vârstă de 25 de ani, de la Spitalul Penitenciar Rahova, a fost arestat după ce a fost prins în timp ce lua mită de la rudele unui deținut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.