Ponta prezintă discuțiile lui Dragnea cu lideri PSD: ”Șefu', nu dai amnistia să scăpăm?”

Victor Ponta, Liviu Dragnea
Agerpres

Liderul Pro România, Victor Ponta, a povestit pentru Agerpres discuțiile lui Liviu Dragnea cu lideri PSD din teritoriu.

 

Victor Ponta a povestit despre o discuţie pe care Liviu Dragnea ar fi avut-o cu un politician cu probleme penale din Neamţ, în primăvara acestui an, şi în care ar fi spus că nu va promova ordonanţa privind graţierea şi amnistia pentru că l-ar fi salvat şi pe Victor Ponta.

"Vă spun prima şi ultima dată o conversaţie a domnului Dragnea, prin primăvară, cu o persoană din Neamţ, nu-i dau numele, care a avut şi ea probleme i-a zis: şefu', domnul preşedinte, nu dai amnistia şi graţierea, ca să scăpăm? Şi i-a zis: dar ce, vrei să scape Ponta? Pe mine m-au achitat 3 judecători, nu a fost nevoie să mă ajute Dragnea. Dar alţii care fac vacanţele cu el şi se pregătesc de tribunale... Domnul Vâlcov are 8 ani pedeapsă... Dragnea nu vrea să îi ajute ci să îi ţină în hăţuri, în ham pe toţi şi atunci, toată povestea asta e un joc penibil", a precizat Ponta.

"De doi ani de zile, toată ţara stă blocată cu dosarul lui Dragnea. Am zis că reparăm abuzurile, nu s-a întâmplat nimic. Cei care au comis abuzurile sunt bine-mersi, ceilalţi văd şi ei ce fac. De doi ani de zile ţinem ţara blocată, a trecut jumătate din mandatul actualului Parlament şi nu facem altceva. Am şi zis să îl graţieze pe Dragnea, să scăpăm de de grija asta şi să putem să guvernăm ţara. Nu ştiu de ce nu îl graţiază Iohannis. Graţiază-l, dă-l încolo, să plece în Brazilia şi să ne lase să guvernăm ţara", a mai spus liderul Pro România.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu, Viorica Dancila, Liviu Dragnea
Surse: Şedinţă a coaliţiei de guvernare. Întâlnire între Dragnea și Tăriceanu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În privinţa ordonanţei de urgenţă care va modifica legea recursului compensatoriu, Victor Ponta a declarat că ar fi bună o astfel de ordonanţă dar că de măsurile de clemenţă nu trebuie să beneficieze cei care au fost condamnaţi pentru fapte cu violenţă.

"Eu nu am votat în Parlament legea recursului compensatoriu, am fost procuror atâţia ani şi ştiu foarte bine că măsurile de clemenţă sunt bune, dar trebuie să le aşezi bine pentru că altfel, dacă le pui greşit, se întâmplă ce s-a întâmplat. Evident că recursul compensatoriu şi orice măsură de clemenţă nu trebuie să privească în niciun caz infracţiunile cu violenţă: omor, tâlhărie, viol, vătămări corporale grave - nu trebuie să fie acoperite de nicio măsură de clemenţă. Tocmai am semnat la Parlament să facem sesiune extraordinară ca să schimbăm legea recursului compensatoriu, dacă dă ordonanţă, cu atât mai bine", a declarat Victor Ponta.

Liderul Pro România s-a aflat în judeţul Neamţ în cadrul turneului politic pe care îl face prin judeţe pentru a promova partidul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pe cine va salva OUG lui Tudorel Toader. Analiști: ”Face parte dintr-o strategie”
Pe cine va salva OUG lui Tudorel Toader. Analiști: ”Face parte dintr-o strategie”

Ministrul Justiţiei este gata să îi salveze şi pe cei condamnaţi de completurile de 5 judecători, care au depăşit termenul legal de a cere în mod extraordinar anularea deciziilor definitive de condamnare.

Surse: Şedinţă a coaliţiei de guvernare. Întâlnire între Dragnea și Tăriceanu
Surse: Şedinţă a coaliţiei de guvernare. Întâlnire între Dragnea și Tăriceanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, se întâlnesc luni, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.

Raluca Turcan: Toader îi oferă lui Dragnea garanția că va scăpa de condamnare
Raluca Turcan: Toader îi oferă lui Dragnea garanția că va scăpa de condamnare

Referindu-se la ordonanța anunțată de ministrul Justiției, Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL spune, că Tudorel Toader îi oferă liderului PSD Liviu Dragnea garanția că va scăpa de condamnarea din Dosarul Referendumului.

Dosarul în care Dragnea a fost condamnat, amânat. Șeful PSD ar putea avea un alt complet
Dosarul în care Dragnea a fost condamnat, amânat. Șeful PSD ar putea avea un alt complet

Procesul lui Liviu Dragnea în dosarul ''Bombonica'' se amână din nou. Şi tot din pricina completului de 5 judecători, care trebuie să îi decidă soarta după ce prima instanţă l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă