Magistraţii ar putea redeschide un dosar vechi de corupție în care e vizat Gabriel Oprea

×
Codul embed a fost copiat

Fostul ministru de interne Gabriel Oprea își îndreaptă atenția spre Tribunalul București. 

Instanța ar putea să dispună redeschiderea unui dosar mai vechi de corupție care îl vizează pe fostul demnitar și care a fost închis din lipsă de probe.

La mijloc ar fi o șpagă de o jumătate de milion de euro pe care ar fi plătit-o omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

E un dosar care s-a plimat mai întîi la instansța supremă, care și-a declinat competența la Tribunalul București. Este o solicitare din partea DNA, care cere redeschiderea anchetei după un denunț făcut de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Potrivit unor surse, în urmă cu 5 ani acesta ar fi declarat că i-ar fi plătit 500.000 de euro lui Gabriel Oprea pentru partidul pe care-l conducea atunci, UNPR, iar în schimb i s-ar fi asigurat protecție.

Citește și
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea: România are nevoie de un stat puternic şi o Justiţie puternică, fără abuzuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În primă fază, ancheta nu a confirmat acuzațiile lui Urdăreanu, astfel că procurorii DNA au clasat dosarul, pe motiv că nu există probe.

Acum, actualii șefi ai DNA au luat decizia să infirme această soluție, pe motiv că este netemeinică și nelegală. Dar, pentru ca investigațiile să fie reluate, este nevoie de undă verde din partea unui judecător.

La vremea respectivă, Gabrel Oprea a spus că respinge categoric aceste acuzații, că îl cunoaște pe Urdăreanu, cu care a fost și coleg de partid, dar că nu a primit de la el 500.000 de euro, mai ales că la acea pretinsă dare de bani ar fi asistat un alt om de afaceri, Nicolae Dumitru.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gabriel Oprea, audiat în dosarul Laurei Kovesi, privind aducerea în ţară a lui Nicolae Popa
Gabriel Oprea, audiat în dosarul Laurei Kovesi, privind aducerea în ţară a lui Nicolae Popa

Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea s-a prezentat, joi, la sediul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat, potrivit unor surse judiciare, în dosarul privind aducerea în ţară a lui Nicolae Popa.

Gabriel Oprea: România are nevoie de un stat puternic şi o Justiţie puternică, fără abuzuri
Gabriel Oprea: România are nevoie de un stat puternic şi o Justiţie puternică, fără abuzuri

România are nevoie de un stat puternic şi de o Justiţie puternică, fără abuzuri, a declarat sâmbătă preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea.

Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA
Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA

Fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, a reacționat joi seara, pe Facebook, după ce Tribunalul București a retrimis la DNA dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Dosarul lui Gabriel Oprea privind moartea poliţistului Gigină, retrimis la DNA
Dosarul lui Gabriel Oprea privind moartea poliţistului Gigină, retrimis la DNA

Tribunalul Bucureşti a decis joi să fie retrimis la DNA dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Mesajul lui Gabriel Oprea despre moartea polițistului Bogdan Gigină. Ce a decis ICCJ
Mesajul lui Gabriel Oprea despre moartea polițistului Bogdan Gigină. Ce a decis ICCJ

”Nu există nicio legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcției de ministru al afacerilor interne, pe care o dețineam în 2015 și accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițistul motociclist”, spune fostul ministru Gabriel Oprea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.