Închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea. Celelalte sentințe din dosar

×
Codul embed a fost copiat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, luni, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Instanţa supremă a menţinut în cazul lui Liviu Dragnea pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Decizia de condamnare a fost luată de patru dintre cei cinci membri ai completului, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul trimiterii dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în fapte de corupţie.

Şi Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, a rămas cu condamnarea de la instanţa de fond, respectiv 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, Instanţa supremă a admis apelurile unora dintre inculpaţi, reducând pedepsele aplicate acestora la fond.

Citește și
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Celelalte sentințe date de Completul de 5 judecători de la Curtea Supremă

 

Astfel, pedepsele acordate acum sunt: Adriana Botorogeanu - 2 ani cu suspendare, termen de încercare de 4 ani; Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman - 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei - 3 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani; Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria - achitat pentru abuz în serviciu, un an cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare 3 ani; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare - achitat pentru abuz în serviciu, 3 luni cu suspendare pentru fals intelectual, termen de încercare de 2 ani.

Au fost achitate Valentina Mirela Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, şi Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea şi fostă coordonatoare a Complexului de servicii destinat copilului şi familiei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce se va întâmpla cu Liviu Dragnea, după ce a fost condamnat. Unde va fi închis
Ce se va întâmpla cu Liviu Dragnea, după ce a fost condamnat. Unde va fi închis

Liderul PSD a fost condamnat luni la prânz la 3 ani şi jumătate de închisoare şi ar urma ca în următoarele ore să fie încarcerat.

Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive
Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive

Judecătorii ÎCCJ l-au condamnat pe liderul PSD în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, dosar în care Liviu Dragnea a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

USR-PLUS: Rezultatul referendumului arată că atacul asupra justiției trebuie să înceteze
USR-PLUS: Rezultatul referendumului arată că atacul asupra justiției trebuie să înceteze

Președintele USR Dan Barna afirmă că, după rezultatele înregistrate pe 26 mai la referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis, PSD și ALDE ”trebuie să înceteze atacul asupra justiției”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.