IGPR: A crecut numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice în primele cinci luni ale acestui an

politie

Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut, în primele cinci luni ale acestui an, la nivel naţional.

S-a înregistrat o creștere de 5,9% faţă de perioada similară a anului trecut, de la 21.294 de fapte la 22.551, a informat sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În primele cinci luni ale acestui an, poliţiştii au emis 5.099 ordine de protecţie provizorii, 2.134 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată, potrivit unui comunicat Agerpres

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au "lovirea sau alte violenţe" - 62% (13.808 fapte), "ameninţarea" - 12% (2.650 de fapte), "abandonul de familie" - 10% (2.121 de fapte), "nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie" - 7% (1.658 de fapte) şi "nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului" - 4% (805 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total, precizează sursa citată.

În primele cinci luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (22.898) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (23.592).

Citește și
violenta femei
O treime dintre bărbații dintr-o țară europeană consideră „acceptabilă” violența împotriva femeilor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 4.288 sunt bărbaţi, 15.701 sunt femei, iar 3.603 sunt minori.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 4.626 de ordine de protecţie, 2.134 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.

4.137 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 366 la solicitarea procurorului şi 123 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.658 de infracţiuni, cu 34% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.065 în mediul urban şi 593 în mediul rural.

Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 4.542 au fost confirmate de unităţile de parchet (89%).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 332 de infracţiuni.

Conform comunicatului, în perioada 1 ianuarie - 30 mai 2023, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a proiectului-pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 1.442 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 975 de ordine de protecţie provizorii şi 467 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).

În 185 de situaţii a fost pusă în aplicare "obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", reprezentând aproximativ 13% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

În 791 de situaţii victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.

Cât priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea au fost înregistrate 178 de infracţiuni, dintre care 11 de distrugere, 138 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 29 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

Pentru 14 dintre bănuiţii acestor infracţiuni au fost dispuse măsuri preventive: 7 de reţinere, 3 de arestare preventivă şi 4 de control judiciar.

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, se mai arată în comunicatul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reglare de conturi violentă în Timiș: Bărbat bătut cu bâtele de o familie. Totul a fost filmat
Reglare de conturi violentă în Timiș: Bărbat bătut cu bâtele de o familie. Totul a fost filmat

Atac sângeros într-o comună din Timiş. Un bărbat a fost bătut cu sălbăticie de patru indivizi, până când a căzut la pământ. Agresorii au fost reținuți, iar anchetatorii încearcă să afle de ce l-au înconjurat și l-au lovit fără milă.

O treime dintre bărbații dintr-o țară europeană consideră „acceptabilă” violența împotriva femeilor
O treime dintre bărbații dintr-o țară europeană consideră „acceptabilă” violența împotriva femeilor

Mai mult de o treime dintre bărbaţii tineri din Germania consideră 'acceptabilă' violenţa împotriva femeilor, reiese dintr-un studiu ale cărui rezultate au fost apreciat ca 'şocante' duminică de apărători ai drepturilor omului.

Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal
Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal

Un profesor din California, acuzat de violență domestică, a fost dat dispărut după ce a plecat într-o excursie în Washington și nu s-a mai întors.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă