Ce spune Augustin Lazăr despre decizia CCR privind protocoalele SRI

Procurorul general Augustin Lazar
Agerpres

Augustin Lazăr afirmă că întotdeauna dosarele au fost instrumentate "exclusiv pe baza Codului de procedură penală". 

Reacia sa vine după ce Curtea Constituţională a admis miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul ICCJ în legătură cu protocoalele cu SRI.

Procurorul general a mai explicat faptul că judecătorii verifică validitatea actelor de urmărire penală făcute în dosarele pe care le primesc şi le declară nule pe cele care ar fi în afara cadrului legal, potrivit News.ro.

"Cu sau fără protocol, atunci când judecătorul constată că un act de urmărire penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul şi nu are nimeni interesul să lucreze degeaba", spune Lazăr, arătându-se optimist că aceste acte vor fi considerate legale.

"Ceea ce vă pot eu asigura este că întotdeauna dosarele au fost instrumentate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească exclusiv pe baza Codului de procedură penală. Altfel, este evident că ar fi nule actele respective. Judecătorul verifică în camera preliminară, ori de câte ori primeşte un dosar, să vadă care este validitatea actelor de urmărire penală care s-au efectuat. Aşa că, cu sau fără protocol, atunci când judecătorul constată că un act de urmărire penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul şi nu are nimeni interesul să lucreze degeaba", a declarat, joi, Augustin Lazăr.

Citește și
Procurorul general Augustin Lazar
Lazăr: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Întrebat dacă, în eventualitatea anulării unor probe, ar fi afectate dosarele "grele", Lazăr a spus: "Încă o dată vă mai pot preciza: ori de câte ori se constată că există un act de urmărire penală care nu este făcut în condiţiile legii, acela nu poate fi considerat legal, dar până acum eu nu am văzut astfel de acte fiindcă nimeni nu îşi doreşte să facă dosare care să îl compromită, în final, ca profesionist".

"Şi eu sunt optimist că, în continuare, făcându-se verificarea legalităţii actelor de urmărire penală, cele care se află în curs de instrumentare, ele, aceste acte, vor fi considerate ca fiind legale, fiindcă la toate analizele pe care le avem cu colegii noştri punem un accent foarte mare pe calitatea actului de urmărire penală. Este o problemă care este o prioritate a Ministerului Public", a adăugat el.

Curtea Constituţională a admis miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul ICCJ în legătură cu protocoalele cu SRI. Protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI în 2009 a fost declarat integral neconstituţional, iar cel din 2016, parţial neconstituţional.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lazăr respinge ”sugestiile mascate” de a interveni în derularea anumitor anchete penale
Lazăr respinge ”sugestiile mascate” de a interveni în derularea anumitor anchete penale

Augustin Lazăr a respins miercuri "sugestiile mascate" de a interveni în derularea anumitor anchete penale, relatează Agerpres.

Lazăr: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii
Lazăr: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii

Procurorul general Augustin Lazăr susţine, după apariţia înregistrării de la DNA Oradea, că procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, subliniind că a fost dispus un control.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă