Ce înseamnă "infracțiuni contra umanității", fapta de care este acuzat Ion Iliescu în Dosarul Revoluției

ion iliescu
Inquam Photos / Octav Ganea

Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au fost trimiși în judecată în Dosarul Revoluției. Dar ce înseamnă „infracțiuni contra umanității” și ce prevede Codul penal privind această faptă.

 

Procurorul General al României, Gabriela Scutea a explicat, miercuri, că Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șed al Aviației Militare, au fost trimiși în judecată „fiecare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal”.

Fapta de „infracțiuni contra umanităţii” este prevăzută în Codul penal la art. 439 și este încadrată în categoria infracțiunilor de genocid și contra umanității. „Infracțiunile contra umanității” sunt prezentate în Codul penal ca „săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte”.

Sunt prezentate 11 fapte pentru care o persoană poate fi încadrată la infracțiuni contra umanității. Potrivit procurorului general, Ion Iliescu și ceilalți doi inculpați din Dosarul Revoluției au fost trimiși în judecată pentru patru articole:

a - uciderea unor persoane;
g- vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;
i - întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;
k - alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice.

Citește și
ion iliescu
Dosarul Revoluției. Inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ”au cugetul împăcat”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În Codul penal se prevede faptele de infracțiuni contra umanității se pedepsesc cu închisoare pe viață sau detenție între 15 și 25 de ani.

Tot în articolul 439 din Codul Penal se menționează că aceeași pedeapsă se aplică și în cazul faptelor de ucidere a unor persoane dacă sunt” săvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim”.

Ce acuzații i se aduc lui Ion Iliescu în Dosarul Revoluției

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în calitate de șef de stat, Ion Iliescu a transmis în timpul revoluției din 1989 mesaje publice care au amplificat starea generală de psihoză a terorismului, ce a dus la situații de foc fratricid, în urma cărora au murit peste 850 de persoane.

În documentația Parchetului General se arată că fostul președinte, „cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN”.

Procurorii au considerat că „aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Iliescu și apropiații săi ar fi planificat să-l dea jos pe Ceaușescu încă din 1968
Iliescu și apropiații săi ar fi planificat să-l dea jos pe Ceaușescu încă din 1968

Apar elemente noi în dosarul Revoluției, în care au fost trimiși în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vice-prim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, și fostul șef al Aviației Militare, generalul Iosif Rus.

Dosarul Revoluției. Inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ”au cugetul împăcat”
Dosarul Revoluției. Inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ”au cugetul împăcat”

Pentru prima dată de la Revoluţie, procurorii îi acuză pe mai mulţi lideri ai "Frontului Salvării Naţionale" de faptul că după izbucnirea revoltei din decembrie '89, au încercat să preia puterea printr-o diversiune care a provocat un masacru în România.

Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu a fost inculpat. Procesul Ceauşeştilor,
Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu a fost inculpat. Procesul Ceauşeştilor, "simulat"

Pas important în Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 la Parchetul General. Rechizitoriul mai are puţin până să ajungă pe masa judecătorilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă