Acuzat de dezinformare, Toader are termen până luni să prezinte premierului o evaluare

×
Codul embed a fost copiat

Tudorel Toader comunică informaţii false şi ar trebui anchetat spun sindicaliştii din penitenciare.

Declaraţia vine după ce Ministrul Justiţiei a susţinut că suspectul oribilei crime de la Mediaş, de săptămâna trecută, nu ar fi fost eliberat mai devreme, în baza recursului compensatoriu.

Între timp, se înmulţesc atacurile comise de infractorii puşi în libertate de această lege. Crima de la Mediaş de sâmbătă noaptea nu ar fi avut loc, iar tânărul de 25 de ani era în viaţă şi astăzi, dacă parlamentul nu ar fi adoptat legea recursului compensatoriu.

Principalul suspect al atacului brutal - susţin sindicaliştii din Administraţia Penitenciarelor - ar fi ieşit din închisoare cel mai devreme abia în luna mai anul acesta, însă reducerea de pedeapsă pentru că a stat în condiţii necorespunzătoare, de care a beneficiat, la fel ca 14.000 de deţinuţi, i-a permis să iasă din închisoare anul trecut în mai.

Sorin Dumitrașcu: ”Natura faptei pentru care a fost condamnat şi comportamentul nu îl recomandau pentru a fi eliberat condiţionat. ”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În ultima sa declaraţie de presă, Ministrul Justiţiei a afirmat că eliberarea individului, condamnat la 13 ani de închisoare, nu are nici o legătură cu controversata lege a recursului compensatoriu.

Tudorel Toader a spus miercuri că autorul crimei nu a beneficiat de legea recursului compensatoriu. O dezinformare, acuză sindicaliştii.

Sorin Dumitrașcu: ”Nu este prima dată când Ministrul Justiției dezinformează opinia publică, în special cu recursul compensatoriu.Toader avea clar reprezentat ce s-a întâmplat în ralitate. E foarte simplu de verificaqt. Intri în baza de date şi vezi câte zile de câştig are fiecare deţinut. Era mult prea evident din sentinţă că a beneficiat de peste 400 de zile.”

Ultimele atacuri violente comise de infractori eliberaţi graţie recursului compensatoriu sunt doar începutul, susţin cei din penitenciare, câtă vreme riscul de recidivă poate ajunge până la 70 la sută în rândul deţinuţilor eliberaţi. Ei, la fel că opoziţia, cer guvernului să abroge legea.  Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a comentat acuzaţiile sindicaliștior.

Tudorel Toader are termen până luni să îi prezinte premierului o evaluare a situaţiei, dar şi soluţii legislative. Sindicaliştii din sistemul penitenciar atrag atenţia că afirmaţiile făcute de Tudorel Toader nu sunt simple declaraţii politice, ci o comunicare de informaţii false, iar ministrul ar trebui să rişte până la 5 ani de închisoare. Ei cer parchetului să declanşeze de îndată o anchetă împotriva membrului executivului, asta dacă nu cumva Tudorel Toader ia în calcul o demisie de onoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată
Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, au fost trimiși în judecată

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii în luna august 2023, au fost trimiși în judecată, sub controlul judiciar.

Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată
Bărbatul din Arad care şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată

Bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.

Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată
Indivizii care au luat parte la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov, trimiși în judecată

Cei trei indivizi care au luat parte în ianuarie la o răfuială cu arme de foc în parcarea unui supermarket din Ilfov au fost trimiși în judecată.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.