Părinții, în goana după adeverințe medicale pentru noul an școlar. Cine are de fapt nevoie de ele

×
Codul embed a fost copiat

În toată agitația începutului de an școlar, părinții mai au o problemă de rezolvat: să obțină adeverințele medicale cerute în contextul pandemiei.

Nu e de mirare că mulți au aglomerat cabinetele medicilor de familie și ca să evite haosul, autoritățile au venit cu precizări: trebuie să prezinte adeverințe doar copiii care intră într-un nou ciclu școlar, adică la grădiniță, în clasa 0, a cincea sau a noua. Și asta nu neapărat luni, ci în prima săptămână de școală.

Un medic de familie din Brașov are în evidență nu mai puțin de 800 de copii. Spune că trebuie să elibereze urgent o mulțime de adeverințe pentru înscrierea la grădiniță sau la școală, avize epidemiologice și adeverințe pentru orele de sport. Mulți părinți s-au prezentat la ușa cabinetului fără nicio programare.

Virginia Ventilă, medic de familie: „Sunt momente când sunt ciorchine, deci nu știm pe care să îl luăm. Dacă un pacient vine ca o urgență, eu pot să îi spun că am de examinat un copil să îi dau un aviz? Nu. Trebuie să am prioritățile consultațiilor.”

Bărbat: „Soția a vorbit la școală și ne-a zis că avem nevoie de un aviz de intrare în colectivitate. Nu am sunat, am venit direct.”

Citește și
scoala
Județul în care nicio școală nu este pregătită pentru începerea noului an școlar. Cum a fost posibil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Adeverință de intrare în colectiv, pentru că am schimbat domiciliul și am schimbat și grădinița. Nu mi se pare normal, dar astea sunt vremurile pe care le trăim acum.”

Ana Maria Chiru are două fetițe, de 3 și 7 ani, și se teme că s-ar putea îmbolnăvi chiar la coadă, însă nu are ce face: trebuie să obțină însă documentele medicale cerute la grădiniță și la școală.

Femeie: „I-am ținut protejați oricum, nu le-am dus nicăieri și atunci mi se pare aberant să vin într-un mediu în care vine toată lumea.”

Și la o policlinică este coadă, chiar dacă medicii s-au străduit să facă programări.

Femeie: „Ținând cont de situație, că începe luni școala, trebuie să venim toți vineri. Nu știu, eventual să emită mai repede sau să se facă niște teste, ori luni, să avem un timp să aducem respectivele avize, astfel încât să nu se aglomereze.”

Ca să prevină aglomerația, Ministerul Sănătății a anunțat că adeverințele medicale trebuie prezentate în prima săptămână, nu neapărat luni, în prima zi de școală.

Iar dovada că elevii sunt apți pentru a participa la orele de sport poate fi dusă chiar mai târziu. Rămâne ca și conducerea școlilor să abordeze aceeași strategie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Educației, reacție uluitoare înainte de începerea școlii: „Nu mai înțeleg nimic”
Ministrul Educației, reacție uluitoare înainte de începerea școlii: „Nu mai înțeleg nimic”

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul său, întrucât ”orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală”.

Județul în care nicio școală nu este pregătită pentru începerea noului an școlar. Cum a fost posibil
Județul în care nicio școală nu este pregătită pentru începerea noului an școlar. Cum a fost posibil

Nicio școală din județul Gorj nu este pregătită pentru începerea noului an școlar, iar investițiile anunțate au fost făcute doar pe hârtie, spune chiar prefectul județului.

Sute de profesori s-au pensionat de teama coronavirusului
Sute de profesori s-au pensionat de teama coronavirusului

Sute de profesori în vârstă speriaţi de Covid au hotărât să pună punct carierei. Nu se vor întoarce la catedră de luni, de teamă că se vor infecta.

Elevii din peste 2.000 de școli vor învăța alternativ. 101 unități vor fi închise
Elevii din peste 2.000 de școli vor învăța alternativ. 101 unități vor fi închise

Cu doar trei zile înainte de începerea şcolii, autorităţile sunt bulversate. În peste 6.000 de şcoli, elevii vor merge luni la cursuri. Însă în alte 2.000 de unităţi de învăţământ, copiii vor învăţa alternativ, jumătate acasă şi jumătate la şcoală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.