Noul an școlar, început cu prezență fizică și mască obligatorie. În ce condiții se vor închide unitățile de învățământ

×
Codul embed a fost copiat

Vineri, la Palatul Victoria a avut loc o ședință de lucru în care s-au discutat principiile după care vor funcționa unitățile de învățământ odată cu începutul noului an școlar.

"Am avut două lucruri pe care le-am spus la început. Am spus - şi rămân ferm pe acestea: vreau ca anul acesta anul şcolar să înceapă cu prezenţă fizică şi să rămână cu prezenţă fizică. Avem tot ceea ce ne trebuie ca anul acesta şcolar să începem cu prezenţă fizică, să rămânem cu prezenţă fizică. Am trecut prin anul trecut, am învăţat mai multe, dar anul trecut nu aveam vaccin. Este ceea ce eu le-am spus tuturor colegilor cu care am discutat astăzi în această întâlnire că este important pentru mine, după discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii asupra impactului pe care l-a avut anul trecut asupra elevilor şi nu aş vrea să mai trecem prin această situaţie şi vom face tot ce este posibil ca anul şcolar să rămână cu prezenţă fizică ", a afirmat Florin Cîţu la finalul şedinţei de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar.

El a precizat că, de asemenea, a cerut ca festivităţile de la începerea anului şcolar să se desfăşoare cât mai aproape de normalitate.

"Ştiu că este complicat, dar am încredere că vom găsi cele mai bune soluţii, pentru că este un moment important în viaţa fiecărui elev şi aş vrea să ne bucurăm împreună de această zi", a spus Cîţu.

Premierul a subliniat, ca o concluzie, că întâlnirea de lucru a fost una foarte bună şi pe alte teme, referitor la testarea şi vaccinarea personalului din învăţământ.

Citește și
Robotul Mirai
iLIkeIT. Cum îi poate ajuta robotul Mirai pe elevii care învață online
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Mi-am exprimat, ca de fiecare dată, opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar şi cel din învăţământ şi eu aş spune mai departe, şi din MAI şi din MApN, cei din sistemul public, trebuie ori să se vaccineze ori să avem această variantă cu testarea. Nu putem să mergem mai departe (...), este opinia mea şi vom găsi soluţiile cele mai bune. Nu s-a renunţat la varianta în care personalul medical trebuie testat", a declarat Cîţu.

În ce condiții se renunță la prezența fizică

 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în cadrul aceleiași conferințe, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi. El a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.

“Toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de şase la mie. Peste pragul de şase la mie sigur că apar o serie de condiţii. Aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii din această perspectivă pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi. Peste pragul şase la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină sigur că da se opreşte întreaga activitate”, a afirmat Cîmpeanu.

Masca, în continuare obligatorie

 

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, de asemenea, că se menţine obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani şi că este de preferat ca activităţile sportive să se desfăşoare în spaţii deschise.

"Purtarea măştii în şcoală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani. Purtarea măştii în spaţii deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activităţile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spaţiu deschis, iar pentru activităţi sportive în spaţii închise se va decide, în funcţie de incidenţa din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfăşura în spaţii închise sau nu, desfăşurând această activitate fără mască", a arătat ea în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministrul a menţionat că în urma discuţiilor s-a convenit că este prioritară "menţinerea şcolilor deschise cât mai mult timp posibil", astfel încât cursurile să se poată desfăşura cu prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ. Ea a adăugat însă că participanţilor la cursuri trebuie să li se ofere "un cadru sigur", cu măsuri de protecţie care să diminueze cât mai mult posibil riscul de transmitere a SARS-CoV-2.

"Despre vaccinarea în şcoli continuăm să avem discuţii tehnice cu Comitetul Naţional de Organizare a Activităţilor de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi şi ale fiecărei şcoli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil", a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum începe școala în 13 septembrie. Elevii vaccinați ar putea avea anumite avantaje
Cum începe școala în 13 septembrie. Elevii vaccinați ar putea avea anumite avantaje

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări, joi, despre condițiile în care elevii vor începe în 13 septembrie anul școlar 2021-2022, în funcție de numărul cazurilor de infectare cu Covid-19.

iLIkeIT. Cum îi poate ajuta robotul Mirai pe elevii care învață online
iLIkeIT. Cum îi poate ajuta robotul Mirai pe elevii care învață online

Roboții au devenit un sprijin real în educație, acolo unde profesorii nu pot fi prezenți. E și povestea simpaticului robot Mirai, folosit intensiv pentru școala online.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă