Cîmpeanu: ”Am propus ca anul școlar 2022- 2023 să înceapă în 5 septembrie și să se încheie în 16 iunie”. Când sunt vacanțele

Sorin Cimpeanu
Pro TV

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că a propus ca anul şcolar 2022-2023 să înceapă în 5 septembrie şi să se încheie în 16 iunie. Vacanţa de iarnă ar putea fi între 22 decembrie şi 8 ianuarie, iar cea de Paşte, între 7 şi 18 aprilie.

Săptămâna Altfel ar putea fi mutată în toamnă şi ar putea fi introdusă o vacanţă de o săptămână pentru toţi elevii, la final de octombrie, potrivit News.

"Putem lua în calcul o săptămână de vacanţă - analizăm această propunere, nu vreau să spun mai mult - în luna februarie", a arătat Cîmpeanu, precizând că o astfel de decizie ar putea fi luată în interesul elevilor din perspectiva pedagogică şi pentru a susţine practicarea sportului.

Cîmpeanu a afirmat, miercuri, la TVR 2, că există un "dezechilibru" între semestre, unul având 12-13-14 săptămâni, iar celălalt 22-23 de săptămâni.

"Avem o fragmentare mai puţin normală, de o perioadă care este bine definită, cea a sărbătorilor de iarnă, care trebuie să fie o vacanţă clară pentru elevi, şi anul 2022-2023 vom propune ca această vacanţă de iarnă să fie în perioada 22 decembrie - 8 ianuarie, deci cu o durată sufiecient de mare, şi avem a doua perioadă, a sărbătorilor pascale. Anul acesta vom propune pentru anul 2022-2023 perioada 7-18 aprilie. Deci avem deja două vacanţe mari care împart în trei secţiuni anul şcolar", a susţinut ministrul Educaţiei.

Citește și
elevi
Ministrul Educației vrea ca elevii să facă mai multe cursuri în anul școlar 2022-2023
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt de preferat module de învățare de 6-7-8 săptămâni

El a subliniat că interesul elevilor este de a învăţa şi în România avem una dintre cele mai scurte durate ale anului şcolar.

"Am făcut deja propunerea, o pot repeta în această seară, de a începe pe 5 septembrie anul şcolar 2022-2023 şi a-l încheia pe 16 iunie. în acest fel, ca durată a cursurilor, ne apropiem de media europeană. Nu mai suntem pe ultimele locuri din perspectiva numărului de zile de şcoală", a adăugat el.

Potrivit lui Cîmpeanu, experţii în pedagogie consideră că este de preferat să se alterneze perioade de şcoală, module de învăţare de 6-7-8 săptămâni, cu perioade de odihnă.

"Din această perspectivă este foarte posibil să introducem în prima parte a anului şcolar, deci în toamna acestui an care a început, Săptămâna Altfel şi, de asemenea, o săptămână de vacanţă pentru toţi elevii. Am înţeles foarte bine şi neajunsurile generate, spre exemplu, într-o familie care are un copil în învăţământ primar şi un copil în învăţământ gimnazial sau liceal, de lipsa suprapunerii acestor vacanţe. Şi cred că vom formula propunerea ca, la final de octombrie, să fie o vacanţă de o săptămână pentru toţi elevii, ciclul primar, gimnazial şi liceal. Tot în această primă secţiune să fie şi săptămâna Şcoala Altfel", a explicat ministrul.

Întrebat dacă semestrul I ar urma să se încheie în 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă, Cîmpeanu a replicat: "Nu. Semestrul sau trimestrul sau secţiunea denumită generic se încheie pe 22 decembrie".

Se va introduce Săptămâna Verde

"Mai apoi avem vacanţa de iarnă 22 decembrie - 8 ianuarie, după care, pentru a alterna această perioadă de şcoală cu perioadă de odihnă putem lua în calcul o săptămână de vacanţă - analizăm această propunere, nu vreau să spun mai mult - în luna februarie. Dar această decizie, dacă se va lua, se va lua în primul rând în interesul elevilor, din perspectiva pedagogică, şi se va lua, de asemenea, şi pentru a susţine sportul ca activitate benefică tinerilor", a subliniat el.

Cîmpeanu a afirmat după această "posibilă" vacanţă din februarie, se continuă activitatea şcolară până la perioada sărbătorilor pascale care în 2023 ar fi între 7 şi 18 aprilie, pentru a cuprinde ambele sărbători pascale.

"După care, în a treia secţiune, un lucru foarte important şi o noutate absolută este includerea unei Săptămâni Verzi - o săptămână în care elevii să poată învăţa, în afara şcolii, lucruri despre mediu. Această săptămână ar putea fi poziţionată în luna mai", a menţionat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sorin Cîmpeanu anunță că prețul mare al utilităților ar putea cauza probleme în funcționarea școlilor
Sorin Cîmpeanu anunță că prețul mare al utilităților ar putea cauza probleme în funcționarea școlilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că există riscul ca unele şcoli să nu poată funcţiona, din cauza costurilor foarte mari ale utilităţilor, el atrăgând atenţia autorităţilor publice să ia măsuri în acest sens.

Ministrul Educației vrea ca elevii să facă mai multe cursuri în anul școlar 2022-2023
Ministrul Educației vrea ca elevii să facă mai multe cursuri în anul școlar 2022-2023

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi seara, că îşi doreşte ca perioada de cursuri să fie mai lungă în anul şcolar 2022/2023 faţă de anii trecuţi.

Profesorii sunt printre cele mai vaccinate categorii profesionale. Procentul ajunge chiar la 100%, spune Sorin Cîmpeanu
Profesorii sunt printre cele mai vaccinate categorii profesionale. Procentul ajunge chiar la 100%, spune Sorin Cîmpeanu

Gradul de vaccinare al profesorilor este de peste 70%, afirmă ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.