Bursele acordate elevilor în anul școlar 2022-2023. Condițiile pentru a obține bursă de merit, de studiu sau socială

bani, lei
Shutterstock

În funcție de rezultatele școlare, elevii din școlile de stat pot beneficia de burse de merit și de studiu.

Sorin Cîmpeanu a declarat că în prezent nu există mecanisme pentru a sancționa neplata burselor. Ministrul Educației a vorbit și de introducerea unui noi tip de burse: cele de încurajare a excelenţei, mult mai mari decât până acum.

Ministrul a mai amintit, „că până acum 3 ani existau burse de 6 lei sau 8 lei, ridicole, iar în momentul de faţă avem burse de 500 de lei pe lună. Acestea vor fi majorate”. 

Ministrul a mai precizat că este nevoie de existenţa unor mecanisme introduse prin lege, pentru a putea sancţiona  situaţiile în care nu se plătesc bursele sociale.

Bursa de studiu

Potrivit legislației, bursa de studiu este un ajutor financiar din partea statului care se acordă elevilor care provin din familii cu venituri minime și care au rezultate bune la învățătură.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scopul acordării burselor de studiu este pentru a le oferi elevilor susținere financiară pentru a-și cumpăra rechizite și haine.

Valoarea bursei de studiu pentru anul școlar 2022-2023 este de 150 de lei.

Condiții pentru a obține bursă de studiu

În anul școlar 2021-2022, elevii primeau bursă de studiu dacă îndeplineau cumulativ următoarele condiții:

• media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior;

• venit lunar net /membru de familie pe ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarelor, cel mult egal cu salariul minim net pe economie (1.263 RON);

• pentru elevii claselor a V-a și a IX-a, bursele de studiu se acordau începând cu semestrul al doilea;

Pentru anul școlar 2022-2023 există un proiect de ordin pregătit de Ministerul Educației care prevede ca pentru acordarea burselor elevilor să nu se mai ia în calcul rezultatele din ultimul semestru, ci rezultatele pentru întregul an anterior.

De asemenea, pentru toți elevii se va lua în calcul numărul absențelor din anul anterior.

Ce acte sunt necesare

Pentru a obține bursă de studiu, elevii trebuie să întocmească un dosar care să cuprindă următoarele acte:

• Cerere în care să se regăsească media generală pe anul școlar anterior și nota 10 la purtare confirmate de diriginte;

• Copie după carte identitate a elevului și a părinților;

• Copie după certificatul de naștere al fraților și surorilor (care sunt în sistemul de învățământ preuniversitar sau universitar la zi);

• Copie certificat divorț părinți (unde este cazul) cu adeverința sau declaratie notariala a sumei primita ca pensie alimentară (daca nu este specificata în sentința divorț); 

• Adeverință salariu a părinților cu veniturile nete din ultimele trei luni anterioare începutului de an școlar/semestru;

• Declarație de la notariat pentru părinții care nu sunt salariați, din care să reiasă că nu au avut venituri în ultimele 3 luni;

• Certificat de la Administratia Financiară din raza teritorială pentru alte venituri impozabile, pentru ambii părinți;

Pentru copiii al cărui părinte (în grija căruia este încredințat prin sentința judecatorească) s-a recăsătorit, se iau în calcul atât venitul părintelui vitreg cât și pensia alimentară primită de la celălalt părinte.

Bursa de performanță în 2022

Bursele de performanță se acordă pe baza rezultatelor școlare pe care le-a obținut elevul în anul anterior.

Valoarea bursei de performanță pentru anul 2022-2023 este de 500 de lei/lună.

În cazul elevilor din clasele terminale din învățământul liceal și profesional, bursa de performanță se acordă pe baza rezultatelor obținute în luna anterioră.

„Bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea și sunt destinate celor mai buni elevi. Pentru toți ceilalți elevi există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa „Bani de liceu”, potrivit edu.ro.

Condiții pentru a obține bursă de performanță

Bursele de performanță se acordă elevilor în următoarele condiții:

• au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;

•  s-au calificat la olimpiadele și concursurile organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;

• au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;

• au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

Bursa de merit în 2022

Bursa de merit este o răsplată financiară acordată elevilor care au avut rezultate deosebite la învățătură pe tot parcursul unui an școlar.

Valoarea bursei de merit anul școlar 2022-2023 este de 200 de lei/lună.

Condiții pentru a obține bursă de merit

Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:

• în anul școlar anterior a obținut media generală de cel puțin 9,50 și a acumulat cel mult 10 absențe nemotivate pe semestru, cu excepția claselor a V-a și a IX-a;

• au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;

• au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural - artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educațieiț

Bursele de merit și cele de performanță se acordă la propunerea dirigintelui, iar elevii nu trebuie să depună nicio cerere și nu trebuie să aducă niciun act, deoarece situația lor școlară poate fi consultată oricând de către diriginte sau învățător.

Bursa socială în 2022

Potrivit legii, bursele sociale sunt un ajutor financiar din partea statului pentru a susține educația elevilor și studenților.

Valoarea bursei sociale este de 200 de lei/lună.

Condiții pentru a obține bursă socială

Bursele sociale se acordă elevilor și studențiilor care se află într-un din situațiile de mai jos:

• elevilor şi studenţilor care provin din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie;

• elevilor și studenților orfani sau crescuţi de un singur părinte, sau elevi și studenți abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie socială;

• elevilor și studenților care au deficienţe / afectări funcţionale produse de boli;

• elevii din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate și care nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu;

Ce acte sunt necesare

Acte necesare pentru elevii care provin din familii cu posibilități financiare reduse

1. Cerere tip – de la secretariatul colegiului (sau de pe site-ul colegiului) şi dosar tip PLIC;

2. Declaraţie în care se specifică numărul membrilor familiei şi ocupația acestora;

3. Copie după actul de identitate sau după certificatul de naștere pentru fiecare membru al familiei, cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);

4. Adeverinţă în original cu venitul lunar realizat de fiecare membru de familie (unde e cazul) pe ultimele 12 luni, inclusiv valoarea tichetelor de masă dacă este cazul;

5. Talon de şomaj / talon de pensie / talon de pensie alimentară (unde este cazul)

6. Documente din care reiese venitul din bursa acordată elevului şi fraţilor elevilor sau studenţilor dacă bursa a fost acordată neîntrerupt pe lunile respective, sau declaraţie pe propria răspundere care să susțină acest lucru;

7. Copie după taloanele cu alocaţia / alocaţia complementară pentru copii pe lunile respective;

8. Declarație pe propria răspundere (pentru persoanele majore din familie care nu au realizat venit pe lunile respective);

9. Adeverinţă de venit fiscal pentru persoanele majore din familie care nu sunt elevi / studenţi (de la FISC pe anul 2021);

10. Adeverinţă de la şcoală pentru fraţii elevi sau studenţi;

Acte necesare pentru copii orfani

Pentru a putea beneficia de bursa socială, elevii sau studenții care au rămas orfani trebuie să prezinte următoarele acte:

1. Cerere tip – de la secretariatul unității de învățământ (sau de pe site-ul unității de învățământ) şi dosar tip plic;

2.Declaraţie în care se specifică numărul membrilor familiei şi ocupația acestora;

3. Copie după actul de identitate sau după certificatul de naștere pentru fiecare membru al familiei, cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);

4. Copie după certificatul de deces (în cazul copiilor orfani de un părinte sau de ambii părinţi);

Acte necesare pentru elevii și studenții care sunt crescuţi de un singur părinte sau abandonaţi de părinţi, pentru care a fost instituită o măsură de protecţie socială

1. Cerere tip – de la secretariatul unității de învățământ (sau de pe site-ul unității de învățământ) şi dosar tip plic;

2. Declaraţie în care se specifică numărul membrilor familiei şi ocupația acestora;

3. Copie după actul de identitate sau după certificatul de naștere pentru fiecare membru al familiei, cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);

4. Copie după sentinţa de divorţ / hotărârea judecătorească de încredinţare a copilului sau declaraţie notarială a părintelui care creşte singur copilul, respectiv copie legalizată după actul ce atestă măsura de protecţie socială (în cazul elevilor abandonaţi);

Acte necesare pentru copii bolnavi

1. Cerere tip – de la secretariatul unității de învățământ (sau de pe site-ul unității de învățământ) şi dosar tip plic;

2. Declaraţie în care se specifică numărul membrilor familiei şi ocupația acestora;

3. Copie după actul de identitate sau după certificatul de naștere pentru fiecare membru al familiei, cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);

4. Certificat medical în original eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie /medicul de la cabinetul şcolar;

Acte necesare pentru elevii din mediul rural

1. Cerere tip – de la secretariatul unității de învățământ (sau de pe site-ul unității de învățământ) şi dosar tip plic;

2. Declaraţie în care se specifică numărul membrilor familiei şi ocupația acestora;

3. Copie după actul de identitate sau după certificatul de naștere pentru fiecare membru al familiei, cu menţiunea „Conform cu originalul” pe fiecare pagină, sub care
semnează atât dirigintele cât şi elevul);

4. Copie după documentul cu domiciliul elevului ( carte de identitate a elevului / părintelui);

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen

La Alba, sute de elevi de la liceele din oraș au participat la o competiție inedită, care trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri.

Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare
Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare

Perioada pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță a început pe data de 27 mai. Între 27 mai și 14 iunie, părinții pot depune o cerere în care pot alege trei opțiuni de creșe sau grădinițe unde doresc să-și înscrie copilul.

Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”
Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

În prima zi de înscriere, la creșe și grădinițe, părinții au stat de cu seara în fața porților, iar alții s-au trezit în zori ca să fie siguri că vor prinde un loc.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.