„Influencerii rurali” de la noi vin cu idei originale de promovare a satelor din România. „E normal să am pasiunea aceasta”

×
Codul embed a fost copiat

Inspirați de creatorii de conținut din marile orașe care promovează cafenele, restaurante sau diverse produse și activități, tot mai mulți tineri care au copilărit pe ulițele satelor pitorești de la noi, vin cu idei originale.

Spun povești în spațiul online, despre locuri de o frumusețe rară, despre tradiții și obiceiuri. Chiar dacă au plecat de la câteva sute de urmăritori, așa numiții „influenceri rurali” au ajuns rapid la zeci de mii de fani și, chiar dacă știu mai puțin despre tehonlogie, localnicii au intrat și ei în joc.

Denis, „influencerul rural” care promovează și gastronomia din Vișeu de Jos

Denis are 19 ani și a copilărit în Vișeu de Jos. Acum este student la două facultăți, în Baia Mare și Cluj, însă de anul trecut, vizitele la bunici s-au transformat într-un prilej permanent de a-și suprinde urmăritorii de pe rețelele sociale, cu invitații virtuale pe plaiurile Maramureșului, dar și cu rețete culinare. De pildă, celebrele pancove sau gogoși ardelenești.

Ca un veritabil creator de conținut rural la început de drum, Denis promovează gastronomia din zonă, portul, meșteșugurile, dar și ulițele satelor, care duc către casele oamenilor primitori.

Pe de altă parte, și bunicile din sat abia așteaptă să vadă câte aprecieri primesc la fiecare postare din bătătură.

Citește și
Tiktok
Doi influenceri nigerieni, condamnați la biciuire pentru că au batjocorit un oficial pe TikTok
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Denis Florin Năsui, fondator „Cu Denis prin Maramureș”:Mi-am luat un GoPro și merg prin sate să descopăr oameni simpli de la țară. Noi, generația Z, n-o să avem complexitatea lor. Am 10.000 de urmăritori”.

Și Patricia a început să promoveze localitatea Marin, din județul Sălaj. Are 25 de ani, este fotograf și are deja peste 20.000 de urmăritori. Documentează fiecare crâmpei din viața de la sat și toate poveștile se strâng în Casa Albastră, o casă veche cumpărată și recondiționată chiar de ea.

Patricia Marina Toma:Organizez evenimente culturale la mine în sat. Simt că am fost crescută aici din totdeauna și e normal să am pasiunea aceasta”.

Pentru un singur clip de câteva secunde e nevoie, însă, de multă muncă. Clipurile de promovare au atras și atenția strănilor care trimit, deseori, mesaje de apreciere pentru bătrânii satului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Adelina Pestrițu: Am primit foarte multe amenințări. Cu unele am ajuns în instanță. Sunt foarte mulți oameni frustrați
Adelina Pestrițu: Am primit foarte multe amenințări. Cu unele am ajuns în instanță. Sunt foarte mulți oameni frustrați

Adelina Pestrițu, unul dintre cei mai mari influenceri din România, a mărturisit, într-un interviu pentru stirileprotv.ro, că a avut parte de nenumărate amenințări din partea unor fani și că pe unii dintre ei i-a dat în judecată.

Doi influenceri nigerieni, condamnați la biciuire pentru că au batjocorit un oficial pe TikTok
Doi influenceri nigerieni, condamnați la biciuire pentru că au batjocorit un oficial pe TikTok

Două vedete TikTok din Nigeria au fost condamnate la biciuire și obligate să curețe tribunalul după ce au folosit rețelele de socializare pentru a ironiza un oficial guvernamental.

Fiscul a început să-i verifice pe românii care fac bani pe OnlyFans. Câți influenceri au fost prinși cu venituri nedeclarate
Fiscul a început să-i verifice pe românii care fac bani pe OnlyFans. Câți influenceri au fost prinși cu venituri nedeclarate

ANAF a început verificarea influencerilor și a altor români care fac bani pe internet și nu declară veniturile. Inclusiv utilizatorii OnlyFans, celebru pentru entertainment-ul contra cost dedicat exclusiv adulților, sunt verificați de Fisc.  

A fost ales cel mai popular câine influencer al Germaniei. Cookie are un milion de fani doar pe TikTok
A fost ales cel mai popular câine influencer al Germaniei. Cookie are un milion de fani doar pe TikTok

O paradă a câinilor influenceri a avut loc la Köln, în Germania, unde a fost ales cel mai popular patruped din rândul celor 400 de participanți.

„Bookstagram” și „booktok”, două noi tipuri de influenceri
„Bookstagram” și „booktok”, două noi tipuri de influenceri

Iubitorii de lectură s-au adunat în număr mare pe paginile rețelelor de socializare ale influencerilor de carte.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă